Prioritatea lui Tîlvăr la Ministerul Apărării

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut, miercuri, 17 iulie, la sediul Statului Major al Forțelor Terestre, o întâlnire cu echipa de comandă și personalul militar și civil care încadrează structura centrală a acestei categorii de forțe.

Ministrul Tîlvăr a fost informat de către șeful SMFT, general-locotenent Ciprian Marin, cu privire la stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate pentru acest an de Forțele Terestre Române, pe principalele direcții de efort, precum și la perspectivele pentru perioada imediat următoare. De asemenea, a fost făcută o informare punctuală cu privire la măsurile luate la nivelul tuturor unităților subordonate SMFT în ceea ce privește asigurarea, pentru întreg personalul, a condițiilor corespunzătoare de desfășurare a activității pe timpul înregistrării temperaturilor caniculare, așa cum cer normativele în vigoare.

„Aveți în față șefii structurilor care proiectează planurile de acțiune pe direcțiile noastre principale de efort, precum și specialiștii din subordine, militari și personal civil, care urmăresc implementarea fiecărei etape a acestor procese complexe. Ne concentrăm pe o instruire cât mai realistă și mai apropiată de condițiile reale din mediul de securitate actual, adaptăm permanent cerințele pentru sistemul de învățământ militar care formează și perfecționează personalul Forțelor Terestre, asigurăm coerență în formularea cerințelor pentru fundamentarea programelor de înzestrare și achiziții și, nu în ultimul rând, căutăm cele mai eficiente soluții pentru motivarea personalului nostru,” a arătat generalul-locotenent Ciprian Marin.

Ministrul Angel Tîlvăr a mulțumit personalului militar și civil care își desfășoară activitatea în structura centrală și în unitățile din teritoriu subordonate SMFT pentru modul profesionist în care își desfășoară activitatea și pentru menținerea standardelor înalte atinse în domeniul pregătirii și instruirii, dar mai ales în îndeplinirea misiunilor de luptă în teatrele de operații. 

„Forțele Terestre au cea mai mare pondere în efectivele Armatei României, de aceea nivelul de încărcare cu sarcini și amploarea obiectivelor încredințate sunt în aceeași măsură ridicate. Reprezentați, alături de colegii din celelalte categorii de forțe o generație de profesioniști de mare valoare, care au consolidat statutul de structură puternic integrată, interoperabilă și cu o foarte solidă reputație internațională pentru armata română, iar pentru aceasta doresc să vă mulțumesc și să vă felicit”, a transmis ministrul apărării naționale. 

Angel Tîlvăr a asigurat activul de comandă al SMFT că echipa de conducere a Ministerului Apărării Naționale este permanent la curent cu nevoile de înzestrare și dotare, dar și cu cele destinate asigurării celor mai bune condiții pentru personalul militar și civil din MApN.

„Am declarat și în alte rânduri, cea mai importantă dintre toate resursele noastre este cea umană. Aceasta este prioritatea mea. Pentru a putea asigura României apărarea pe care o merită cu prisosință, mai ales în acest context de securitate complicat și imprevizibil care se manifestă cu precădere în regiunea noastră, avem nevoie nu doar de tehnică performantă, ci și de oameni foarte bine pregătiți și care să își poată îndeplini misiunile la un nivel cât mai înalt. Asta presupune soluții pentru asigurarea unor condiții de muncă și viață decente, precum și sporirea gradului de motivare la nivel colectiv și personal. Suntem în permanență informați cu privire la nevoile care apar în zona resursei umane și căutăm soluții eficiente pentru rezolvarea acestora”, a declarat Angel Tîlvăr.

În cadrul întâlnirii, ministrul apărării naționale a prezentat o informare cu privire la principalele decizii adoptate în cadrul Summitului NATO de la Washington privind regiunea Mării Negre și a trecut în revistă obiectivele îndeplinite de delegația României la această reuniune de înalt nivel.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel