Oltchim a primit oferte angajante de la nouă ofertanţi, pentru pachetele de active ale societăţii, acestea urmând să fie analizate în perioada următoare, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Printre ofertanţi se află şi Chimcomplex Borzeşti, membră a grupului SCR, care doreşte preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a crea un gigant românesc în industria chimică, conform unui comunicat de presă al companiei, remis joi AGERPRES. În acest sens, Chimcomplex vizează pe mai departe crearea Companiei Române de Chimie - viitor jucător important din punct de vedere al relevanţei regionale în industria chimică, precizează compania. Planul de afaceri al acestei noi entităţi este fundamentat pe relansarea chimiei româneşti, incluzând posibilitatea de creştere a producţiei industriale la peste 1 miliard de euro anual, în 7 ani de la preluare, precum şi crearea de locuri de muncă la peste 9.000 pe orizontală şi verticală, cât şi pe diversificarea operaţiunilor comerciale în întreagă regiune.
Gigantul american Tricon Energy ne sprijină
'Sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor Oltchim faţă de viitorul acestui Combinat - fanion al industriei chimice româneşti şi al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea dependenţi în mod direct de bună funcţionare a acestuia. Oferta pe care am depus-o este una corectă, sustenabilă şi bine asumată, iar faptul că avem resursele umane, know-how-ul şi resursele financiare ar trebui să fie hotărâtor în luarea unei decizii, astfel încât Oltchim împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon pe care îl merită industria chimică românească pe plan intern şi regional prin intermediul Companiei Române de Chimie', a declarat Virgiliu Băncilă, preşedintele Chimcomplex. În sprijinul Chimcomplex s-au alăturat gigantul american Tricon Energy, cu o cifra de afaceri de 6 miliarde de dolari, ca partener comercial, cinci bănci europene coordonate de ING şi două fonduri de investiţii din Londra şi Dubai. Grupului SCR, care deţine în prezent Chimcomplex, şi care va deveni garantul direct al tranzacţiei, având active de peste 120 de milioane de euro, i se alătură patru parteneri de afaceri puternici dintre care unul din Turcia şi unul din Italia.
Polonia, succes prin reunificarea firmelor de stat
Înfiinţarea Companiei Române de Chimie va urma exemplele recente din alte ţări vecine, cum ar fi Polonia, unde în urmă cu 10 ani s-a relansat producţia de îngrăşăminte prin reunificarea unui număr de 16 combinate chimice de stat şi private într-o nouă companie - Grupa Azoty.
Alte exemple de centralizare a operaţiunilor la nivel european sunt companiile BASF Germania, Dow Chemicals, Mol Ungaria şi Todisco Grup Italia. Potrivit comunicatului, Compania Română de Chimie se doreşte a fi acea companie ce va repune România pe harta industriei chimice din Europa, având în vedere forţa comercială pe care o vor avea împreună cele două combinate. Industria chimică românească a înregistrat un puternic declin după anii 1990, când se află pe locul 10 mondial că volum al producţiei, având la nivel naţional o pondere de 16,9% din totalul producţiei industriale. Din cele 72 de combinate şi fabrici au rămas în funcţiune în 2016 doar 14, ce asigura o producţie chimică a României de 11 ori mai mică decât cea înregistrată în 1990, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu