Vânzarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea ar putea ridica mari probleme, deoarece compania are pierderi şi nu este profitabilă, a explicat şeful Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Florin Vlădan.
Autor: Alexandra Sandu
Florin Vlădan a declarat ca există deja câţiva investitori interesati de combinat, insă nu a oferit mai multe detalii. Potrivit Mediafax, patru companii, din România, Rusia, Emiratele Arabe Unite şi Germania şi-au exprimat interesul pentru Oltchim.
Ministerul Economiei intenţionează să vândă întregul pachet de acţiuni deţinut la Oltchim, de 54,8% din capital, iar criteriul de departajare a ofertelor depuse va fi preţul. Statul se bazează pe o valoare de piaţă a companiei de aproape 300 de milioane de euro, dacă Oltchim beneficiază şi de serviciile rafinăriei Arpechim. Această rafinărie reprezintă principalul furnizor de materii prime, însa ea se află în proprietatea Petrom. Potrivit Mediafax, fără materia primă furnizată de Arpechim, valoarea Oltchim este zero.
Privatizarea se va face în două etape, prima a ofertelor preliminare neangajante, urmată de licitaţia cu ofertă în plic. Data licitaţiei pentru vânzare este de 31 mai, deşi termenul impus de Fondul Monetar Internaţional pentru finalizarea procedurii este sfârşitul lunii aprilie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu