Casa lui Ion Creangă a fost renovată. Românii au început să fiarbă. Vâlcu și Bulai au venit cu observații. Mai jos, dialogul celor doi!
Scandal uriaş după renovarea bojdeucii lui Ion Creangă. Val Vâlcu a deschis subiectul încă din debutul celei mai recente ediții a emisiunii "Nod în papură": Știi că toți ipocriții de serviciu, care nu știu se câte ori au fost la casa lui Creangă, au dat share pe Facebook etc. că s-a făcut o renovare acolo și, fii atent, i-a pus priză! Păi, hai să le dau și eu o bombă și mai tare! La Muzeul Brukenthal baronul nu avea prize, și e plin de prize în muzeu pentru că altfel n-ar putea să pună aparatele...
Sociologul Alfred Bulai a comentat: Să știi că și la casa lui Shakespeare, care sigur n-a avut prize, au pus lumini ăia că na, ai plătit biletul ca să vezi ceva!
Val Vâlcu: Eu mă gândeam dacă putea să reziste un perete de chirpici atâția ani...
Alfred Bulai: Nu... sunt glume, în sensul în care, în general, restaurarea unor monumente presupune, în primul rând, consolidarea lor și... mă rog, trebuie să le aduci într-un anumit circuit. Pe de altă parte, o casă din secolul XVI-XVII sau chiar secolul al XIX-lea, dacă este vizitată de o mie de oameni pe an... e clar că n-ai cum să o aranjezi.
Am fost în Turcia să văd partea greacă din antichitate și am urcat de-am înnebunit să văd un monument... și i-am zis ghidului: băi, nene, aste-a nu-s pietre de atunci... A, nu, că cică astea-s din beton, originalele-s la Berlin că le-au luat nemții. Dar au vrut să marcheze elemente din istorie care, evident, sunt pe la alții. Dar asta nu înseamnă că n-au valoarea lor. La Acropole, în Atena, ăia aduc în fiecare zi camioane de pietre pentru că toți turiștii iau pietre de acolo. În principiu, trebuie să înțelegem că să conservi este elementul fundamental, iar asta înseamnă și să ai un produs cultural care să fie protejat, inclusiv prin electricitate, instalații de purificare a aerului.
Val Vâlcu: Cu ce să funcționeze dacă n-au electricitate?
Alfred Bulai: Nu poți să stai după sute de ani... să mergi pe ideea că dacă plouă, plouă.
Val Vâlcu: N-am văzut fierberea asta pe Facebook, pe Internet... Sunt atâtea monumente arhitectonice, case vechi... și-n București, lăsate să se dărâme ca să poată trânti un bloc.
Alfre Bulai: M-am enervat că mulți tâmpiți, care nici nu știau unde e Piața Matache, încercau să-mi vândă mie că... marele patrimoniu... Bă, mânca-v-ar tata, e beton, e vai de capul lor, doi la mână - când în România au apărut mii de demolări, inclusiv clădiri istorice, n-ați avut nicio emoție!
Continuarea discuției, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News