După ce Codrin Ştefănescu a spus că a demisionat din PRM, un comunicat oficial al PRM în contrazice şi arată că "traseistul politic" Codrin Ştefănescu a fost de fapt exclus din partid.
„Am luat cunoştinţă, cu dezgust, de anunţul făcut de numitul Codrin Ştefănescu, privind o aşa-zisă demisie a lui din PRM. Motivaţia e ridicolă şi arată cât de murdar poate fi acest individ: cică el pleacă din partid, în semn de protest faţă de colaborarea, la nivel de Capitală, dintre PRM şi PDL (?!). În realitate, situaţia se prezintă cu totul altfel. El n-a plecat de bună voie, ci fusese dat afară, cu o zi înainte, chiar de preşedintele partidului, care nu mai suporta porcăriile şi delirul său mintal. Iată, telegrafic, ,"filmul" ultimei halte pe care acest vagabond politic a făcut-o, la ordinul PSD, în PRM", se arată în comunicatul PRM.
În urmă cu o săptămână, Biroul Permanent al PRM a decis, prin vot, ca în fruntea Organizaţiei Bucureşti să revină Victor Iovici, "mai ales că acesta cunoaşte bine filiala respectivă, fiind viceprimar general al Capitalei şi ocupându-se de reparaţiile la un nou sediu pe care ni l-a atribuit dl. Sorin Oprescu. Asta a fost lovitura care l-a zdruncinat, definitiv, pe C. Ştefănescu! El, care, în repetate rânduri, zicea că vrea să devină primarul general al Capitalei, brusc, s-a văzut fără "platformă", fără "rampă de lansare"! Una e să pui la picioarele lui Adrian Năstase şi ale PSD-ului cea mai puternică Organizaţie a unui partid, pe care aveai misiunea să-l sapi din interior – şi alta e să rămâi cu mâna goală, fiind, practic, trimis la plimbare, sau trecut pe linie moartă".
Viitorul politic al lui Condrin Ştefănescu? "Acum, la ce partid se va aciua? Îl reprimeşte PSD-ul, după eşecul ruşinos al "misiunii" pentru care fusese paraşutat la PRM, ori îşi va face un Partid al Maneliştilor, unde s-ar simţi în elementul lui?“, se mai arată în comunicatul PRM.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu