Publicitate
Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultura, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe „Pro Agro" începe din această toamnă negocieri la nivel european, cu privire la implementarea măsurii de tranzacţionare de către străini a terenurilor agricole din România, informează agenția Agerpres.
Autor: Cătălina Grigore
Primele discuţii privind acest subiect au avut deja loc cu preşedinţii Camerelor Agricole din Lituania şi Ungaria, în cadrul şedinţelor organizaţiilor europene ale producătorilor agricoli - COPA COGECA.
România participă în luna septembrie alături de producători agricoli din mai multe state din nord-estul Europei, la o conferinţă organizată de Camera Agricolă din Ungaria. „Vrem ca împreună să pregătim un set de măsuri care să nu avantajeze cumpărătorul străin în detrimentul celui local. Si aşa vorbim de o măsură care a speriat destul de mult agricultorii din România. Vreau să-i asigur însă, că terenurile lor nu vor fi cumpărate oricum şi doar de către străini. Vom susţine implementarea măsurilor necesare pentru a proteja dreptul de proprietate al terenurilor agricole deţinute de fermierii români şi de a facilita accesul lor la piaţa funciară”, a declarat preşedintele Pro Agro, Alexandru Jurconi.
Raportarea autorităţilor locale din ţările din Europa de nord-est, cu privire la implementarea acestei măsuri, se va face în baza negocierilor din septembrie. Soluţiile care vor fi găsite pentru implementarea cât mai corectă a măsurii de tranzacţionare de către străini a terenurilor agricole va fi însoţită şi de Organizaţia Fermierilor Europeni COPA-COGECA. Acum în Europa, se confruntă cu această problemă Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria.
Federaţia Naţională „Pro Agro” a fost admisă în COPA-COGECA la finalul lunii iunie, după ce în 2011 România a fost exclusă întrucât Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR), singura organizaţie membră în structura europeană, nu şi-a mai putut plăti cotizaţia de circa 250.000 de euro.
Pentru a fi membru în COPA-COGECA una dintre condiţii este ca organizaţia membra să fie multi-sectorială. Totodată, organizaţia trebuie să plătească anual o cotizaţie calculată în funcţie de potenţialul agricol al ţării, populaţia ocupată în agricultură şi suprafaţa agricolă. Pentru România, ţară care intră în categoria întâi, alături de Franţa, Germania, Spania, Polonia şi Italia, cotizaţia este de circa 500.000 de euro anual.
Organizaţia europeană este formata din două mari Comitete care au fuzionat încă din 1962 - Comitetul General al Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeana şi Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole. COPA-COGECA reprezintă interesele generale şi specifice ale unor 40.000 de cooperative de fermieri care folosesc peste 660.000 de persoane şi cu o cifră de afaceri anuală globală de peste 300 miliarde de euro în toată Europa.
COPA-COGECA este formată din 60 de organizaţii din ţările Uniunii Europene şi 36 de organizaţii partenere din alte ţări europene, cum ar fi Islanda, Norvegia, Elveţia sau Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu