PRO AGRO şi RO PAC au semnat un protocol de colaborare în folosul fermierului român

Federaţia Naţională PRO AGRO a semnat vineri, 10 ianuarie 2014, un protocol de colaborare cu Alianţa RO PAC. Prin acest parteneriat cele două organizaţii îşi propun să acționeze împreună în scopul adoptării celor mai potrivite decizii pentru realizarea obiectivelor comune privind Politica Agricolă Comună (PAC) și Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR).

Alex Jurconi, preşedinte PRO AGRO: “Cred în forţa asocierii. Dacă fermierii nu sunt pregătiţi să se asocieze, noi, ca organizaţii, le dăm un semnal puternic atât lor, cât şi statului român. Am făcut acest pas alături de RO PAC pentru că am credinţa că împreună vom putea determina statul să ia decizii pentru agricultori, în deplină cunoştiinţă de cauză. Până astăzi un procent covârşitor de legi a fost adoptat fără o consultare riguroasă a sectorului. Asta se va schimba însă acum! Suntem o forţă împortantă, pregătită să consiliem statul în luarea celor mai bune decizii pentru sectorul agricol”. Cladiu Franc, preşedinte RO PAC: “Protocolul de colaborare cu alianţa RO PAC stabileşte o serie de obiective majore pentru susţinerea noului PAC şi a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014- 2020. Împreună cu colegii din PRO AGRO le vom putea pune mai uşor pe masa discuţiilor cu reprezentanţii MADR”. Planul de colaborare cuprinde obiective majore pentru cele două organizaţii. Susţinerea propunerii de PNDR şi PAC este principalul obiectiv al protocolului. Specialişti din cadrul PRO AGRO si RO PAC vor lucra împreună pentru a veni în sprijinul MADR cu cele mai potrivite soluţii pentru agricultorii români. În plus, vor susţine poziţii comune cu privire la modificarea actelor legislative şi elaborarea de norme de impozitare a activităţilor din agricultură, sustenabile de către fermieri. Un alt obiectiv important este susţinerea membrilor celor două structuri în comisiile de lucru ale MADR, comitetul de monitorizare a PNDR cu reprezentativitate de minim 51 % . Acest obiectiv se va realiza prin consultarea tuturor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional pentru sectorul agricol. Cele două structuri vor întării reprezentarea organizaţiilor profesionale la nivel european în structuri de reprezentare politică agricolă (Comisia Europeană; COPA COGECA; ELO; PAC 2013; Coordonarea Ţărănescă Europeană, IFOAM etc) şi economică (participare la expoziţii naţionale sau internaţionale). Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de un an de la data semnării. Acesta poate fi prelungit la propunerea părţilor.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel