CME, compania-mamă a Pro TV, a vândut la începutul anului compania de distribuție de film Media Pro Distribution, după cum reiese din documentele oficiale ce au însoțit, săptămâna trecută, rezultatele financiare pe anul 2014.
CME nu spune cine sunt cumpărătorii, dar noul administrator MPD arată, fără multe detalii, că această firmă și o altă companie de profil, Prorom, au devenit afiliate. CME mai precizează că există "un proces de vânzare în curs de desfășurare" și pentru operațiunile de cinema, muzică și studiouri pe care le deține în România - în proces de vânzare fiind și Cinema Pro, despre care, anul trecut, se știa că a revenit la Adrian Sârbu.
MediaPro Distribution făcea parte din divizia de conținut și distribuție a grupului internațional CME, MediaPro Entertainment, divizie afectată de o serie de anchete desfășurate, începând de anul trecut, în România. Rolul MPD este acela de distribuitor de producții independente în Europa Centrală și de Est, de distribuitor al producțiilor CME, precum și de distribuitor al producțiilor Warner Bros Pictures în cinematografele românești.
Vara trecută, pe fondul schimbărilor din managementul Pro TV și al celorlalte companii CME din România, fostul manager MPD, Anca Truță, și-a dat demisia, înființând, ulterior, propria companie de distribuție. Tot anul trecut, CME a anunțat că MPD, asemenea tuturor celorlalte operațiuni non-TV pe care le deținea în România, era de vânzare. Prima operațiune vândută a fost cea de radio, Pro Fm/InfoPro, preluată de RCS&RDS iarna aceasta, scrie hotnews.ro.
În 2013, MediaPro Distribution a avut o cifră de afaceri netă de 17,9 milioane euro și profit de circa 1 milion de euro, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu