Pro TV se desparte de două vedete, după opt ani de emisiune

Veverițele Mădălina Petre și Alina Chinie (25 de ani), care obișnuiau să facă atmosferă în emisiunea lui Cătălin Măruță, nu vor mai apărea pe micile ecrane începând cu luna viitoare, potrivit ziare.com. Cele două artiste au vorbit despre decizia de a pleca, care se pare că nu le aparține în totalitate.

„În cei opt ani de zile în care am lucrat alături de întreaga echipă «La Măruță», am învățat și am observat că gusturile telespectatorilor, în materie de TV, se schimbă foarte repede, chiar radical, de la un sezon la altul. Cum și formatul acestei emisiuni a devenit un brand sub denumirea inițială de «Happy Hour» și apoi a fost reconstruit sub un alt brand, la fel de puternic, intitulat «La Măruță», iată că după opt ani de zile a intervenit nevoia unei alte schimbări", au declarat ele pentru ziare.com, sugerând faptul că ar pleca din cauza nevoii emisiunii de a se schimba.

Cu toate acestea, vedetele nu par a avea resentimente față de echipa alături de care au lucrat atâta timp și de care sunt nevoite să se despartă: „De această dată, rolul nostru în emisiune a luat sfârșit, dar ne bucurăm că în decursul timpului petrecut împreună, am fost o echipă adevărată", au adăugat Veverițele.

Citește și: Proces BOMBĂ! Pro TV și Cătălin Măruță, dați în judecată

Dar modificările din emisiune nu s-au produs doar la nivelul numelui. Treptat, întreaga tematică a show-ului a început să se transforme, iar Veverițele au considerat că nu se mai potrivesc în peisajul conturat de cazurile sociale și știrile de interes public abordate de Măruță: „Totul în televiziune depinde de telespectator și de preferințele sale în materie de genul emisiei. Având în vedere că în ultimul an emisiunea aducea în atenția publicului cazuri sociale sau știri de interes public, rolul nostru în emisiune nu își mai găsea o justificare pertinentă", au declarat cele două artiste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel