Cunoscutul nutriționist Mihaela Bilic recomandă un tort de mere.
„Prăjiturile cu mere sunt considerate banale, nepotrivite pentru ocazii festive. Nici ștrudelul, nici plăcinta, și nici mărul în aluat, oricât ar fi de delicioase, nu ne produc un wow de admirație. O excepție totuși există - tortul de mere, probabil cel mai simplu și mai dietetic tort din lume.
Caramelizati zahăr într-o cratiță și așezați în ea mere întregi, curățate de coajă și sâmburi. Umpleți-le cu stafide, scorțișoară sau dulceață de cireșe amare, presărați unt și la cuptor cu ele! Când s-au rumenit, turnați deasupra pandișpan și mai băgați-le o tură la cuptor.
În final, răsturnați cratița pe un platou și... ta-da... tortul e gata.
O coroană aurie de mere coapte pe un blat pufos și gălbior, armonie de toamnă, nu alta! Servit cu înghețată, cremă de vanilie sau frișcă, poate fi un desert de zile mari”, a transmis, potrivit Antena 3, Mihaela Bilic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News