EXCLUSIV  Problemă cu analizele care pot fi recomandate de medicii de familie. Daciana Toma (SNMF), exemplu cu boala cronică de rinichi

Dr. Daciana Toma, Medic formator SNMF, a explicat care sunt problemele cu care se confruntă medicii de familie atunci când vine vorba de analizele pe care le pot face pacienţilor pe care îi au în îngrijire. 

„Medicii de familie au fost în prima linie de luptă cu Covid, au gestionat un sistem aflat sub o imensă presiune în cei aproape doi ani care au trecut de la debutul pandemiei. Dacă vorbim de redefinirea rolului medicului de familie în sistem, în implicarea lui în screening, prevenţie, depistare precoce, trebuie să spunem că nu întotdeauna are instrumentele necesare. De exemplu, în diabetul zaharat poate efectua glicemia, dar nu hemoglobina glicată. Sunt bariere birocratice, administrative, care nu permit medicului de familie să intervină la nivelul maxim al potenţialului său”, a spus Val Vâlcu, la debutul dialogului cu dr. Daciana Toma, Medic formator SNMF.

„Aveţi dreptate. Sunt trei aspecte. Pe de o parte, am spus mereu că ar trebui să depăşim această etapă de ipocrizie până la urmă, care ţine de atât amar de ani. În contractul cadru noi avem prevăzute anumite posibilităţi, anumite facilităţi pentru a face prevenţie, dar în fapt acestea nu pot fi puse în aplicare. Acele analize de prevenţie nu se pot face. Avem formulare noi, este menţionată lista de analize pe care le putem recomanda, dar niciun laborator nu onorează respectivele trimiteri. Adică ce vorbim noi despre depistarea precoce? (...) Trebuie să existe o armonie, trebuie ca ceea ce este trecut în contractul cadru, ceea ce reprezintă dreptul pacientului asumat de Casa Naţională să poată fi realizat. (...)

Avem o problemă cu bolile cronice netransmisibile, cu diabetul, cu boli cardiovasculare, cu boala cronică de rinichi, cu bolile respiratorii cronice. Trebuie să facem eforturi pentru a preveni apariţia acestor boli, dar şi în momentul în care au apărut, să prevenim complicaţiile şi să le gestionăm corect. (...)

Despre boala cronică de rinichi

Tu vezi lucrurile mari, vezi că pacientul are diabet, că are patologie cardiovasculară şi poate te gândeşti că încet-încet, sub presiunea acestor patologii, pacientul începe să sufere şi de o boală cronică de rinichi. Este foarte important să putem să depistăm precoce această afectare. Sunt analize foarte simple care trebuie făcute, noi am insistat asupra faptului că este necesar să putem face aceste analize pacienţilor pe care îi avem în îngrijire şi încă nu sunt rezolvate aceste aspecte. Nu putem face încă raport albumină/creatinină urinară tuturor pacienţilor, ci doar în anumite situaţii. În Bucureşti, de aproape un an, fondurile se termină în prima săptămână jumătate din lună. Ştiu că sunt foarte mulţi care vor spune că nu costă mult aceste analize, dar este un drept al pacienţilor şi ar trebui respectat”, a explicat Daciana Toma.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel