Elena Cristian, analist economic, a vorbit despre programul Sprijin pentru România, cât și despre ce se întâmplă cu renegocierea PNRR, invocată de ministrul Muncii.
„Guvernul a anunțat un sprijin economico-financiar care nu are surse de finanțare. Adică are sursă pe hârtie, dar nu și în realitate. Din punctul meu de vedere, am sentimentul că m-am întors cu doi ani și trei luni în urmă când nimeni nu spunea nimic. Ar trebui deja să existe dezbateri, ar trebui ca întreaga strategie economică să fie reconfigurată și să se ia decizii și din punct de vedere sanitar, iar aceste decizii să fie pe termen, scurt, mediu și lung”, a zis Elena Cristian.
Elena Cristian a comentat și afirmația ministrului Muncii care spunea că dacă nu se renegociază PNRR-ul privind banii alocați pentru pensii, românii nu vor mai putea cumpăra carne de miel 50 de ani de acum încolo: ”În primul rând, ministrul Muncii ne spune nouă la televizor că dacă nu renegociem PNRR-ul va fi nenorocire.
Păi cine trebuie să renegocieze? Să merg eu la Bruxelles să renegociez? Ministrul Muncii face parte din Guvern, unde văd că există consens, ar fi trebuit să discute de acum jumătate de an acolo, el trebuie să demareze lucrurile. Nu pot să cred că la șase luni vin miniștrii și își smulg părul la televizor. Sigur că trebuie renegociate multe puncte din PNRR deoarece nu mai este aceeași situație ca atunci când a fost aprobat programul. Trebuie făcute anumite demersuri care până la acest moment nu au fost făcute în mod oficial”, scrie DC Business.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu