Bursele au înregistrat a şasea săptămână consecutivă de scădere, aceasta fiind cea mai slabă perioadă de la criza din 2008.
Ameninţarea unei recesiuni, inflaţie galopantă, carantina dură din China şi invazia Rusiei în Ucraina par a fi combinaţia deosebit de periculosă ce le dă fiori investitorilor.
Indicele FTSE All-World se află la cea mai lungă serie de pierderi săptămânale de la mijlocul anului 2008, egalând ca durată declinul înregistrat înainte de prăbuşirea catastrofală a Lehman Brothers. O revenire târzie de vineri a fost insuficientă pentru a compensa vânzarea brutală la începutul săptămânii, notează FT.
Indicele a scăzut cu 2,2% în această săptămână, în timp ce indicele de referinţă S&P 500 din SUA a scăzut cu 2,4%, iar Nasdaq Composite, dominat de sectorul tehnologic, a scăzut cu 2,8%.
Revenirea de vineri a însemnat că S&P 500 a evitat la limită intrarea într-o piaţă bear formală, atunci când un indice scade cu 20% faţă de maximele sale recente, scrie Mediafax.
Întrebat ce înseamnă pentru români inflaţia de 13,8%, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a spus că "inflaţia pe care o măsurăm acum reflectă diferenţele de preţ, în medie, faţă de acum un an. Asta nu înseamnă că de acum încolo vom avea neapărat scumpiri, dar presupune că nivelul de preţ de acum, care este ridicat, se va menţine pentru o perioadă de timp la acest nivel. E o perioadă mai dificilă, cu un vârf de inflaţie pe care îl aşteptăm în aceste luni, dar pe care credem că o putem depăşi prin cel puţin trei metode. Dar să nu uităm că ţine de un context global, de aceea eficienţa măsurilor interne e mai limitată".
"Aceste trei măsuri interne sunt: creştere de dobândă, pe care nu o putem evita, limitarea deficitelor bugetare de către Guvern, ca să nu vină cu presiune suplimentară, şi, în mod paradoxal, prin păstrarea unui anumit calm la nivelul discursului public, astfel încât să nu punem o presiune suplimentară pe preţurile care şi aşa sunt în creştere", a mai punctat Dan Suciu la România TV. CITEŞTE MAI MULTE AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu