Toma Dinu a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre problemele agricole pe care le-a generat războiul din Ucraina.
Toma Dinu, decanul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, a fost invitat la DC News, unde a vorbit despre exportul cerealelor din Ucraina și creșterea prețurilor:
„Revenind la povestea cu Ucraina și de ce este Ucraina un jucător mare, de ce lipsa Ucrainei din piață va afecta în continuare, vă prezint niște prețuri. E vorba de preț agregat mediu la nivel european, 393 de euro pe tonă față de 220 acum un an, aproape 100%. La celelalte produse prețurile sunt la fel, 63% la porumb, 59% la orz“, a spus Toma Dinu.
„Dar Ucraina nu înseamnă jumătate din producția mondială“, a adăugat Val Vâlcu.
„Nu, nu înseamnă jumătate din producția mondială, dar înseamnă asigurarea consumului pentru principala zonă de consum a acestor produse. Nu este vorba doar de Ucraina, pentru că aveam și un embargo rusesc pe produsele rusești...“, a adăugat decanul.
„Și ce fac? Le țin în depozit, cum impactează?“, a întrebat Val Vâlcu.
„Eu cred că rușii se gândesc pe termen mediu și lung și probabil că se gândesc pentru ceva mai serios, dar este doar o opinie personală în direcția asta. Le țin acolo. De asemenea, mai este o problemă de logistică, pentru că porturile ucrainene sunt blocate, o parte din producția ucraineană a fost luată de rușii și dusă în Siria. Asta înseamnă că acea cerere potențială din Siria nu o să mai apară în piață, că este asigurată cu această marfă.
Se vorbește de 20 de milioane de tone de produse agricole din recolta trecută care sunt în Ucraina și care ar trebui afluite cumva către piețe. Afluirea, mie mi se pare grea, chiar foarte grea. Hai să zicem că jumătate din producția asta ar trebui să treacă prin România, prin Galați, prin Constanța. Păi, 10 milioane de tone, dacă le punem în vagoane, cu 50 de tone pe vagon, înseamnă 200.000 de vagoane. Are România capacitatea să tranziteze 200.000 de vagoane într-o lună și ceva?
Hai să zicem că luăm cu camionul, la 25 de tone cât e legal să pui pe un camion, înseamnă 400.000 de camioane care trebuiesc duse din Isaccea în Constanța, descărcate și tot așa. Cu siguranță că e o problemă de logistică“, a mai zis Toma Dinu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu