Mai este o săptămână până la începerea noului an școlar. Elena Cristian, redactor şef DC BUSINESS, a dezvăluit ce discuție a purtat, recent, cu o profesoară care predă în mediul rural.
Publicitate
Luni, 7 august, în platoul Antena 3, în cadrul emisiunii „Esențial”, s-a discutat despre anul școlar 2020-2021, dar și despre problemele cu care, an de an, se confruntă foarte multe școli din România.
Elena Cristian a făcut următoarele precizări: „Nu există apă și alte lucruri în școli și din cauza guvernelor care s-au perindat în ultimii 30 de ani. Nu doar guvernul actual ar fi trebuit să mute toaletele din curte în școală. Discutăm la începutul fiecărui an școlar că nu sunt manuale, că nu sunt terminate lucrările, sau n-au aviz de la DSP, etc. E clar că sunt probleme. Însă acum discutăm, la o săptămână înainte de redeschiderea școlilor, de parcă ieri am aflat de pandemie și de parcă ieri am aflat că sunt probleme. Știm de luni de zile! Se împlinesc pe 15 septembrie șase luni de la declararea stării de urgență în România. Toate problemele legate de tablete, accesul la internet, la învățământul online trebuiau rezolvate până acum!”
„Ieri (n.r. duminică, 6 septembrie), discutam cu o profesoară din mediul rural. Mi-a spus ce a însemnat școala online în semestrul anterior: copii care lucrau pe telefon, pentru că nu aveau altceva, își trimiteau temele pe telefon, nu le puteau corecta. Toate aceste lucruri, până acum, trebuiau rezolvate”, a subliniat Elena Cristian.
„Părerea mea este că școala nu poate începe offline, cum spunem noi, săptămâna viitoare”, a conchis Elena Cristian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu