Federaţia Română de Fotbal a anunţat, miercuri, pe site-ul său oficial, că încă un arbitru, al treilea, a fost depistat pozitiv în urma testărilor efectuate în ultimele zile.
Arbitrul depistat pozitiv a fost retras de la delegări, precizează FRF. De asemenea, colegii săi cu care a intrat în contact în ultimele zile au intrat în izolare, urmând să se testeze din nou. Lotul pentru Liga 1 şi meciurile din play-off-ul Ligii a II-a cuprinde 70 de arbitri. Aceştia au efectuat până acum trei teste, de la începutul lunii iunie şi până în prezent.
Costurile acestor testări sunt suportate integral de Federaţia Română de Fotbal. FRF nu i-a precizat numele celui de-al treilea arbitru, însă primii doi testaţi pozitiv ar fi, potrivit presei, Robert Avram şi Iulian Călin.
În fotbalul românesc s-au înregistrat şi alte cazuri pozitive la COVID-19, un magazioner al clubului Dinamo, medicul echipei FC Botoşani, căpitanul echipei FC Botoşani, Jonathan Rodriguez, cinci jucători şi un angajat de la Petrolul Ploieşti, doi fotbalişti de la Concordia Chiajna, Andrei Marc şi Ionuţ Biceanu, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu