EXCLUSIV  PROBLEME la ANRE. Gheorghe Marin, la DCBusiness: Îi vom chema în comisie!

dcbusiness
dcbusiness

Gheorghe Marin, senator PSD, președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale, a vorbit la cel mai mare eveniment de business, organizat de DCBusiness, site care face parte din trustul DC Media Group, alături de DCNews.ro.

Gheorghe Marin a vorbit despre problemele pe care le are cu ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei).

"Eu vorbesc despre consumator și producător în același timp. În iulie am modificat legea privind energia regenerabilă în sensul în care am definit ce înseamnă consumator. Am definit condițiile în care un consumator poate să devină și producător, dar și condțiile în care se poate lega la rețea.

Tot atunci, când am făcut modificările respective, am prevăzut un termen de 90 de zile pentru ca aceste modificări să fie reglemenentate de către ANRE, adică să devină operabile. Spun acest lucru pentru că noi avem obligația de a face legi, de a modifica legi, dar avem și datoria de a vedea dacă ce facem noi se aplică. De multe ori, modificările pe care le facem nu vizează un singur minister, ci mai multe instituții. În ceea ce privește colaborarea între instituții, s-a dovedit că nu suntem într-o fază foarte benefică. De aceea, rolul comisiei noastre este să verificăm dacă legislația pe care am produs-o s-a implementat. Spun acest lucru pentru că după 90 de zile, trebuia emisă reglementarea de către ANRE, dar nu a emis-o. Astăzi vom chema la comisie factorii implicați în acest domeniu”, a zis Gheorghe Marin.

Marin a adăugat că această chestiune trebuie rezolvată urgent, pentru că Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului de Mediu, a lansat un ghid pentru implementarea unui program de instalare a panourilor fotovoltaice de către persoanele fizice, pentru care Uniunea Europeană a pus la dispoziţie 100 de milioane de euro, iar termenul până la care pot fi utilizaţi aceşti bani este decembrie 2019. 'Să vedem cum putem lua aceşti bani europeni şi să venim în întâmpinarea persoanelor fizice care şi-au instalat panouri fotovoltaice şi care vor să-şi recupereze o parte din banii investiţi', a mai spus Marin.

Iată dezbaterea:

Youtube video image

Evenimentul, ce are loc la Crowne Plaza Hotel, strânge cei mai importanți jucători din domeniul energiei. "Noua strategie energetică, o provocare pentru jucătorii din piață. Ce câștigă consumatorul?" este tema dezbaterii care îi aduce, în același loc, pe ministrul Energiei, Anton Anton, trei secretari din acelați minister: Dorel Vișan, Robert Tudorache, Andrei Petrișor Maioreanu.

La eveniment mai participă directori importanți din domeniul Energiei: directorul Electrica, Georgeta Corina Popescu, Transelectrica, Adrian Rusu, Romgaz, Adrian Volintiru, Transgaz, Ion Stelian, Hidroelectrica, Bogdan Badea.

Este primul eveniment DCBusiness, abia lansat pe piața media ce se ocupă de domeniul economic, și aduce la un singur loc cei mai importanți jucători din România din domeniul energetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel