Alunizatorul Peregrine se întoarce pe Pământ, din cauza unei scurgeri de combustibil.
Un modul de aselenizare al unei companii americane, care a suferit o scurgere de combustibil, se îndreaptă în prezent spre Pământ şi va arde probabil în atmosferă, a anunţat start-upul Astrobotic, transmite duminică AFP.
Compania a publicat regulat noi informaţii privind starea alunizatorului Peregrine de la momentul lansării, la 8 ianuarie, la bordul noii rachete Vulcan Centaur a grupului ULA din care fac parte Boeing şi Lockheed Martin.
La scurt timp după ce s-a separat de rachetă, modulul a suferit o explozie la bord şi a devenit clar în scurt timp că nu va putea realiza o asolizare controlată pe Lună, aşa cum era prevăzut iniţial, din cauza unei scurgeri de combustibil.
Cu toate acestea, echipa Astrobotic a reuşit să lanseze experimentele ştiinţifice pe care le transporta în numele NASA şi al altor agenţii spaţiale şi să colecteze date de zbor.
"Ultima noastră estimare arată că nava spaţială se îndreaptă spre Pământ, unde va arde probabil în atmosferă", a anunţat sâmbătă pe reţeaua socială X compania din Pittsburgh, Pennsylvania.
"Echipa evaluează în prezent opţiunile posibile şi vă vom ţine la curent cât mai curând posibil", a precizat compania.
Robotul se află în spaţiu de mai bine de cinci zile, iar în prezent se află la 390.000 de kilometri de planeta noastră, a adăugat Astrobotic.
Pe lângă echipamente ştiinţifice, nava spaţială transporta bunuri ale clienţilor privaţi ai companiei Astrobotic, inclusiv o doză de băutură energizantă, un bitcoin fizic, cenuşă şi ADN uman şi animal.
De asemenea, trebuia să transporte pe Lună echipamente ştiinţifice pentru NASA în valoare de 108 milioane de dolari.
Până în prezent, doar Statele Unite, fosta Uniune Sovietică, China şi India au reuşit să plaseze cu succes vehicule spaţiale pe suprafaţa Lunii. Dintre acestea, doar Statele Unite au reuşit să trimită oameni pe Lună.
În ultimii ani, companii private israeliene şi japoneze au încercat să plaseze module de asolizare pe Lună, însă misiunile lor s-au încheiat cu prăbuşiri ale vehiculelor trimise în spaţiu.
În pofida acestui eşec, reprezentanţii NASA au precizat că intenţionează să continue să sporească numărul de tentative pentru a creşte şansele de reuşită. Următoarea misiune va fi Intuitive Machines, în luna februarie.
La rândul său, Astrobotic va avea o nouă şansă în noiembrie, cu modulul Griffin, care va transporta astromobilul VIPER al NASA la polul sudic al Lunii, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu