Problemele de sănătate i-au adus un an de montagne russe Reginei Elisabeta a II-a.
UPDATE:
Regina Elisabeta a II-a a murit la 96 de ani, după o domnie istorică de 70 de ani, cufundând Marea Britanie și lumea care a iubit-o în doliu, după o viață fără egal de "serviciu, datorie și devotament", și făcându-l pe Charles noul rege, transmite Daily Mail.
Știrea inițială:
Regina Elisabeta a II-a a suferit de mai multe ori în acest an probleme de mobilitate, fiind nevoită să anuleze unele evenimente din cauza problemelor de sănătate. Ea a arătat strălucitoare, dar fragilă, folosind un baston în timpul audienței de marți cu Liz Truss, care a urmat vizitei prim-ministrului în exercițiu Boris Johnson, când și-a prezentat demisia.
Majestatea Sa s-a luptat cu problemele sale medicale în ultimele 12 luni, după ce a petrecut în secret o noapte în spital pentru analize în octombrie anul trecut, medicii recomandându-i atunci să se odihnească în următoarele trei luni, scrie Daily Mail. În momentele în care aceasta s-a simțit mai bine a fost nelipsită de la evenimentele la care trebuia să participe, dar de multe ori problemele de mobilitate i-au impus să se retragă de la unele apariții publice și să folosească un baston.
Se spunea că, moștenitorul tronului, Charles făcea vizite regulate de dimineață pentru a-și vedea mama, în timpul verii, deoarece aceasta continua să se lupte cu problemele legate de mobilitate, vizitele neplanificate fiind considerate extrem de neobișnuite.
În plus, regina a avut COVID-19 în luna februarie și a experimentat simptome ușoare asemănătoare răcelii despre care spunea că a lăsat-o "foarte obosită și epuizată".
Mai târziu, monarhul a ratat deschiderea de stat a Parlamentului în mai, după ce "fără tragere de inimă" s-a retras în ultimul moment, când fiul ei, Prințul Charles, a participat în locul ei. Dar și-a respectat cu curaj promisiunea de-și în deplini obligațiile de monarh, cu o vizită surpriză la iubitul ei spectacol de flori Chelsea, încântându-i pe cei prezenți la deschiderea noii lini Elizabeth, plus două apariții memorabile la sărbătorile organizate în luna iunie cu ocazia jubileului ei de platină.
Monarhul a ratat weekendul trecut jocurile anuale Braemar Gathering, la care participa de obicei, dar a fost hotărâtă să-și îndeplinească rolul constituțional atunci când s-a întâlnit cu noul prim-ministru Liz Truss. Totuși, la doar o zi distanță, Regina Elisabeta a Marii Britanii a fost nevoită să anuleze miercuri o întâlnire virtuală planificată cu miniștrii, după ce a fost sfătuită de medicii săi să se odihnească (Vezi știrea AICI).
Omul responsabil cu îngrijirea sănătății reginei este profesorul Sir Huw Thomas. El este șeful gospodăriei medicale din 2014 și a fost numit cavaler anul trecut după ce a fost investit cu însemnele unui Cavaler Comandant al Ordinului Regal Victorian. Este probabil că regina a vrut să-i mulțumească personal lui Sir Huw pentru grija pe care o are față de ea și de familia regală.
Sir Huw, care este și profesor de genetică gastrointestinală la departamentul de chirurgie și cancer al Imperial College London, a vorbit anterior despre cât de recunoscător a fost să fie apreciat pentru serviciile sale.
Vorbind pe vremea când a devenit cavaler, el a spus: "Au fost câțiva ani ocupați în acest rol, așa că sunt foarte recunoscător că am fost recunoscut pentru serviciul meu până în prezent".
El a adăugat: "Deveniți foarte mult parte din acea organizație și deveniți medicul personal pentru principalii oameni din ea, care sunt pacienți la fel ca alți pacienți. Odată cu pandemia, prioritatea cheie a gospodăriei medicale este să încerce să se asigure că persoanele aflate în îngrijirea ei sunt ținute în siguranță"
În plus, medicul a făcut parte din echipa care a avut grijă de ducesa de Cambridge când a născut-o pe fiica sa Charlotte în 2015, dar și când l-a născut pe fiul cel mai mic, Louis, în 2018, la Spitalul St Mary, Paddington, alături de Guy Thorpe-Beeston, chirurg ginecolog la casa regală și consultantul ginecolog Alan Farthing.
Ca urmare a sănătății mamei sale, Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, și-a asumat unele dintre responsabilitățile sale, inclusiv deschiderea de stat a Parlamentului în mai.
Potrivit presei britanice, acest lucru a provocat speculații conform cărora moștenitorul intră într-un rol de prinț regent, care implică acționarea efectivă ca monarh în absența șefului statului, scrie Daily Mail. Dar comentatorul regal Richard Fitzwilliams a spus pentru Express că orice astfel de afirmații sunt „bârfe” și spune că Regina este „total alertă din punct de vedere mental și își îndeplinește sarcinile, deși și-a schimbat atribuțiile”.
El a adăugat: „Un regent intervine dacă Regina este în incapacitate... Regina este total alertă din punct de vedere mental și își îndeplinește sarcinile, deși și-a schimbat atribuțiile. Nu văd asta ca o posibilitate. Va trebui să vedem, desigur, ce se va întâmpla în viitor.”
Luna trecută, în timpul revizuirii sale anuale, Palatul Buckingham a redus sau a eliminat unele dintre numirile oficiale pe care le îndeplinește Regina. Acest lucru l-a lăsat pe Charles să-și asume unele dintre cele mai solicitante îndatoriri, în timp ce altele, cum ar fi Deschiderea de stat a Parlamentului, odată considerată o convenție constituțională necesară, au fost eliminate. Amendamentele au marcat pentru prima dată în cel puțin un deceniu când raportul anual al Palatului a editat sau a modificat atribuțiile Reginei. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News