Nicoleta Radu, director general al PAID România, a vorbit despre asigurarea locuințelor și situația celor cu proprietar unic.
"În România, sunt peste 9.700.000 de locuințe dintre care doar 20% sunt asigurate în momentul de față. Avem peste 7.600.000 de locuințe care nu sunt asigurate. Practic 4 din 5 locuințe nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale.
Există mai bine de 75% din aceste locuinţe care aparţin unui singur proprietar. Sunt puţini cei care au două sau mai multe locuinţe, chiar dacă, global, pare că foarte mulţi sunt cei care au averi foarte mari. Totuşi, majoritatea românilor sunt la o limită mai jos a nivelului financiar.
Să nu uităm că există în România case din chirpici în continuare, case din materiale mai puţin rezistente şi, în mod special pentru această populaţie, a fost creată această soluţie de protecţie financiară, pentru cei care nu au neapărat resurse materiale în bănci sau în alte proprietăţi şi pentru cei care, în cazul în care se întâmplă un eveniment nedorit, ar putea rămâne sub cerul liber", a spus Nicoleta Radu, în cadrul conferinței "Quo Vadis 2024!" - Ediția a VI-a, ”Provocări în Educația financiară din România!”, organizată de Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group.
Conferința integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu