Procesele nu se vor mai suspenda pentru sesizarea Curţii Constituționale

curtea constitutionala a româniei
curtea constitutionala a româniei

Curtea Constituţională (CC) a decis că sunt constituţionale modificările aduse Legii 47/1992 privind organizarea Curţii, Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, astfel că procesele nu se vor mai suspenda în urma invocării excepţiilor de neconstituţionalitate.

 "Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit miercuri, pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, sesizare formulată de un grup de 40 de senatori aparţinând grupului parlamentar al Alianţei politice PSD+PC", informează Biroul de presă al CC.

În urma deliberării, plenul Curţii Constituţionale a constatat că legea este constituţională. Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României.

Plenul Senatului a adoptat, în 24 august 2010, cu majoritate de voturi, propunerea de modificare a Legii Curţii Constituţionale şi a Codurilor de procedură penală şi civilă, act normativ prin care se elimină suspendarea automată a proceselor în cazul invocării excepţiei de neconstituţionalitate.

Senatorii au adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală, act normativ care a trecut de Camera Deputaţilor prin adoptare tacită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel