Primarul Ion Lungu a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, că procesiunea cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava din această primăvară a contribuit la scăderea cazurilor de COVID-19 din municipiu.
'Ne-a păzit Dumnezeu aici, în Suceava. Am simţit acest lucru încă din primăvară când s-a ieşit cu Sfântul pe străzi. Am avut o procesiune şi pentru această pandemie. Vin oameni la mine şi îmi spun: ştiţi domnule primar, eram la spital, când a ajuns Sfântul în curtea spitalului am simţit că am prins puteri. M-am însănătoşit. Toate au contribuit într-un fel sau altul. Mulţumim lui Dumnezeu că astăzi suntem într-o stare de normalitate în Suceava, dar lucrurile se pot întoarce oricând (...) Eu sunt un om credincios. Cred în Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin oameni', a spus Lungu.
'Eu sunt un om prudent de felul meu. Este bine să suflăm şi în iaurt. Aţi văzut ce uşor se pot întâmpla anumite lucruri, apar unele focare (...) Deşi suntem la această cotă de zero cazuri lucrurile nu au trecut. Se ştie că în perioada de vară pandemia este mai blândă cu noi. Să fim prudenţi, să vedem ce se întâmplă în perioada rece', a spus Lungu, conform Agerpres. În opinia primarului Sucevei, va trebui menţinută starea de alertă în ţară.
Amintim faptul că mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan, a arătat, săptămâna trecută, în cuvântul de învăţătură rostit la oficierea Sfintei Liturghii cu ocazia hramului Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, că abuzul de bunuri materiale îl îndepărtează pe om de Dumnezeu, acesta dând şi o povaţă - să învăţăm din viaţa sfinţilor Ioan cel Nou şi Ioan Botezătorul şi să nu ne ataşăm pătimaş de averea materială, scrie Agerpres.
"A avea avere nu vatămă. Nu averea este vinovată în sine, ci sunt vinovate trei atitudini: zgârcenia, ataşamentul pătimaş faţă de avere şi câştigarea averii în mod necinstit. Toate acestea se aşază sub egida cuvântului abuz de bunuri materiale care îl îndepărtează pe om de Dumnezeu şi aici şi în lumea care va fi a veşniciei prea Sfintei Treimi", a spus ÎPS Teofan.
Câteva mii de credincioşi ortodocşi, pelerini din judeţ şi din ţară, adulţi şi copii, cei mai mulţi îmbrăcaţi în costume populare, au fost prezenţi, joi, la hramul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
La slujbă au fost prezente şi oficialităţi locale şi judeţene, iar ordinea publică în jurul mănăstirii a fost asigurată de poliţişti locali, jandarmi şi lucrători de la ISU Suceava. Pentru pelerinii care nu au putut intra în curtea mănăstirii s-a amplasat la intrarea în lăcaşul de cult un ecran imens pentru ca aceştia să poată urmări slujba.
ÎPS Teofan a oficiat Sf. Liturghie de la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou alături de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, PS Varlaam, episcop vicar partiarhal, PS Damaschin, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, PS Emilian, episcop vicar al Episcopiei Aradului şi de un sobor de preoţi.
Această sărbătoare este cunoscută în popor şi sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron, potrivit crestinortodox.ro.
Naşterea prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu