Cocoşul Maurice, criticat de vecinii de pe insula turistică Oleron din sud-vestul Franţei din cauza obiceiului său de a cânta dis-de-dimineaţă, a fost acuzat, joi, în faţa unei instanţe, de poluare fonică, relatează AFP.
Nici Maurice şi nici cuplul de pensionari care l-au acuzat că îi trezeşte dimineaţa cu cântecul său nu au fost prezenţi la audierile din localitatea Rochefort.
Însă, Pompadour şi Jean-René, un pui şi un cocoş uriaş Brahma, prieteni înaripaţi ai lui Maurice s-au aflat în faţa tribunalului pentru a o susţine tacit pe proprietara cocoşului devenit faimos, Corinne Fesseau, prezentă la audieri.
Obiectul litigiului, cocoşul Maurice, trăieşte în Saint-Pierre d'Oléron, unde cântecul lui matinal îi agasează pe proprietarii unei case învecinate.
Pentru Vincent Huberdeau, care îi apără pe reclamanţi, procesul nu este al mediului urban contra mediului rural. Este o problemă de zgomot. Cocoşul, câinele, claxonul, muzica, sunt surse de zgomot.
Saint-Pierre d'Oléron este cea mai mare localitate de pe insula Oleron, aproape 7.000 de locuitori în timpul iernii şi 35.000 în timpul verii, a argumentat avocatul, însă clienţii mei locuiesc într-o zonă clasificată drept pavilionară, potrivit planului urbanistic local. Nu este la ţară!, a adăugat el.
Clienţii mei nu reproşează cocoşului faptul că acesta cântă, clienţii mei îşi doresc să aibă parte de linişte dimineaţa, între orele 6:30 şi 8:30, a precizat avocatul.
La rândul său, apărătorul proprietarei cocoşului, Julien Papineau, s-a declarat şocat şi a ironizat situaţia. Nu sunt sigur că reclamanţii şi-au spus 'vom cumpăra o casă de oraş pe insula Oleron'!.
Păsările de curte au existat mereu. Din patruzeci de vecini, doar doi sunt deranjaţi, a spus el.
În opinia proprietarei lui Maurice, cazul se rezumă la faptul că mediul rural are dreptul la zgomotele sale. Cocoşii au dreptul să cânte.
Peste zece persoane au venit în faţa tribunalului să susţină cauza lui Maurice. Printre acestea şi crescătoarea Aurelia Schaan-Vozel, care i-a adus pe Pompadour şi Jean-René. Suntem aici pentru că ne temem că hotărârea va stabili un precedent cu valoare de jurisprudenţă, a argumentat ea.
De la debutul cazului, două petiţii pentru susţinerea cocoşului au fost semnate de aproape 155.000 de persoane.
Cazul a stârnit numeroase reacţii, inclusiv din partea lui Bruno Dionis du Sejour, primar din Gajac, o comună cu 400 de locuitori din sud-vestul ţării, care a declarat că vrea ca zgomotele specifice din mediul rural să fie incluse în patrimoniul naţional francez.
Decizia va fi pronunţată la 5 septembrie, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu