Procesul de arbitraj dintre Gabriel Resources şi statul român, desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, a fost suspendat ca urmare a demisiei preşedintelui tribunalului.
Motivul suspendării acestui litigiu în care Gabriel Resources, acţionar majoritar la Roşia Montană Gold Corporatio, cere despăgubiri de circa 4,4 miliarde de dolari despăgubire statului român este acela că Teresa Cheng a demisionat din postul de preşedinte al tribunalului arbitral pe 7 februarie, în contextul în care a fost numită ministru al Justiţiei în Hong Kong cu o lună înainte, pe 6 ianuarie.
Ca urmare a vacantării postului, procedura de arbitraj a fost suspendată până la numirea unui nou preşedinte, pecizează adevărul.ro.
[citeste si]
"În urma demisiei arbitrului Teresa Cheng, secretarul general a notificat părţilor locul vacant în tribunal, iar procedura este suspendată în temeiul Regulamentului de arbitraj al ICSID", se afirmă pe pagina de internet aferentă cazului. Suspendarea survine astfel cu doar o săptămână înaintea deadline-ului din 15 februarie până la care statul român trebuie să depună la tribunal documentaţia de răspuns la memoriul Gabriel Resources înaintat instanţei în vara anului trecut, în care compania îşi prezenta şi argumenta pretenţiile faţă de România.
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), solicită în cadrul arbitrajului despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni) de la statul român, acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu