Dumitru Dragomir a fost condamnat în 2019 la 4 ani de închisoare cu executare, însă în 2021 Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, marţi, începerea judecării pe fond în dosarul în care fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la fostul administratorul RCS/RDS Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1.
Acest dosar înregistrează deja o întârziere de şase ani, fiind plimbat la trei instanţe.
Trimis în judecată în 2017, Dumitru Dragomir a fost condamnat în ianuarie 2019 de Tribunalul Bucureşti la 4 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, însă în noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti a anulat sentinţa şi a dispus rejudecarea dosarului de la zero, începând cu procedura camerei preliminare.
Motivul invocat atunci de CAB a fost acela că tribunalul nu avea competenţa să judece această cauză, deoarece Bogdan Dragomir (fiul lui Mitică Dragomir) este avocat, chiar dacă acesta a fost suspendat din această calitate începând cu 2003, ceea ce atrage competenţa curţilor de apel.
Prin rejudecarea dosarului au fost anulate pedepsele aplicate de tribunal în acest dosar - Dumitru Dragomir, Ioan Bendei şi Florin Bogdan Bădiţă (administratorul SC Bodu SRL) - câte 4 ani închisoare cu executare. De asemenea, SC RCS&RDS şi SC Bodu SRL aveau de plătit fiecare peste 3 milioane euro.
Pe de altă parte, fiul lui Bogdan Dragomir, Alexandru Oprea (directorul general şi preşedintele CA al RCS&RDS) şi Mihai Dinei (coordonatorul activităţii juridice a RCS&RDS) primiseră decizii de achitare.
La rejudecare, un magistrat de la Curtea de Apel Bucureşti a constatat în iulie 2022 că rechizitoriul DNA este corect întocmit şi dispune începerea judecării pe fond, însă inculpaţii fac contestaţie, iar procesul ajunge la Instanţa supremă.
Dosarul este înregistrat la Instanţa supremă abia în februarie 2023 şi, după aproape 8 luni, judecătorii de aici confirmă decizia CAB din iulie 2022, însă exclud mai multe probe strânse de DNA în timpul anchetei, printre care şi un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News