Procesul în urma căruia Dante Alighieri a fost condamnat la moarte, rejudecat

Poetul suprem a fost exilat din Florenţa în ianuarie 1302 în urma unei confruntări sângeroase între două grupări rivale din oraş, guelfii albi, care reclamau limitarea puterilor papei la domeniul spiritual şi din rândurile cărora făcea parte şi Dante, şi guelfii negri, în favoarea exercitării autorităţii papale asupra treburilor oraşului.

Obiectivul nostru este de a stabili, în lumina unor noi informaţii care ar putea ieşi la lumină, dacă verdictul poate fi revizuit, sau, şi mai bine, anulat, a explicat pentru AFP Alessandro Traversi.

Traversi, un avocat specializat în drept penal, a invitat şi alţi avocaţi să reexamineze procesul lui Dante Alighieri cu prilejul unei conferinţe programate pentru 21 mai.

Contele Sperello di Serego Alighieri, un astronom descendent în linie directă al lui Dante, precum şi un urmaş al lui Cante dei Gabriell, judecătorul negru care l-a alungat din oraş, au fost de asemenea invitaţi. Spre deosebire de iluştrii lor strămoşi, cel doi bărbaţi sunt prieteni.

Mi se pare interesantă reexaminarea acestui dosar, a mărturisit Antoine de Gabrielli, subliniind cu toate acestea că nu are de gând să pledeze, aşa cum a procedat strămoşul său, pentru vinovăţia lui Dante. Nu vreau să intru într-o confruntare, a spus bărbatul, care este cetăţean francez.

Pentru Alessandro Traversi, rejudecarea procesului este un gest simbolic puternic, destinat să şteargă infamia de care este acoperit Dante începând cu secolul al XIV-lea: declarat părintele limbii italiene moderne, celebrat în universităţi şi enciclopedii din lumea întreagă, din punct de vedere juridic, pentru oraşul Florenţa, este în continuare un om condamnat.

Condamnat la moarte prin ardere pe rug

Deşi om al literelor, Dante a fost totodată foarte implicat în viaţa politică din Florenţa. În 1300, a fost ales prior, unul dintre cei nouă membri ai executivului local, pentru un mandat de două luni. Această funcţie prestigioasă este tocmai cea care i-a grăbit căderea în dizgraţie.

După ce guelfii negri au preluat din nou puterea în Florenţa în 1301, cu ajutorul lui Chales de Valois, fratele regelui Franţei, Filip cel Frumos, şi susţinerea papei Bonifaciu al VIII-lea, Dante şi ceilalţi guelfi albi, care părăsiseră oraşul, sunt judecaţi în lipsă.

În ianuarie 1302, Cante de Gabrielli îi declară vinovaţi de corupţie şi extorcare de bani, le oferă un termen de trei zile pentru a achita o amendă usturătoare şi le interzice ocuparea oricărei funcţii publice. Bunurile le sunt confiscate.

În martie acelaşi an, acesta îl condamnă pe Dante şi pe tovarăşii săi la arderea pe rug dacă vor încerca să revină în Florenţa. În 1315, după ce Dante şi fiii săi au refuzat termenii unei amnistii, un al judecător îi condamnă la moarte prin decapitare.

Poetul supravieţuieşte, peregrinând dintr-un oraş într-altul. Se cunosc puţine informaţii despre viaţa sa, dar se pare că Divina Comedie a scris-o în perioada exilului, până în 1321, anul morţii.

Exilul este una dintre temele centrale ale acestei opere monumentale în versuri, în care autorul îşi face singur dreptate, găsindu-le un loc în Infern duşmanilor săi, printre care şi Bonifaciu al VIII-lea.

Un proces politic

Experţii s-au pus de acord pentru a afirma că Dante a fost victima unor judecător părtinitori, însă Alessandro Barbero, cel mai reputat medievist din Italia, a lansat recent o altă provocare, afirmând că e posibil ca poetul condamnat să fi abuzat de funcţia pe care o deţinea.

Dante nu era corupt, dar nu era cu totul imposibil de imaginat că ar fi putut profita de puterile sale ca să-şi favorizeze aliaţii politici, este ipoteza pe care cercetătorul a lansat-o într-o biografie a scriitorului.

Alessandro Traversi speră să facă lumină în această chestiune şi să-l reabiliteze pe geniul florentin.

Margherita Cassano, magistrat la Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă judecătorească din Italia, va redacta un raport final după conferinţă, iar deliberările vor fi publicat într-un volum.

Pentru Serego Alighieri - care nu doar că a moştenit numele de familie al strămoşului său, dar şi celebra formă acvilină a nasului, o trăsătură de familie - iniţiativa este lăudabilă, dar vine cam tardiv.

Dante a fost condamnat, a plecat în exil, a fost întreaga sa viaţă un exilat, nu s-a mai întors niciodată la Florenţa, a spus acesta cu regret pentru AFP. Tot ceea ce facem pentru el (în prezent) nu va schimba nimic.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News