ÎCCJ a luat, luni, o decizie în dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis, luni, amânarea pentru data de 7 octombrie a dosarului în care Sebastian Ghiță este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al Ploieștiului, deoarece Curtea Constituțională nu a motivat decizia pe completurile specializate.
Instanța nu a procedat, luni, la audierile martorilor, având în vedere decizia Curții Constituționale din 3 iulie 2019 prin care magistrații au hotărât că există conflict între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție pe completurile de 3, președintele completului de judecată anunțând că așteaptă motivarea Curții, notează Mediafax.
Următorul termen acordat în această cauză este pentru data de 7 octombrie 2019.
În iulie 2015, procurorii DNA i-au trimis in judecată pe Sebastian Ghiţă si Iulian Bădescu, cu acuzaţiile de dare şi luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit DNA, în 2013, Iulian Bădescu, în calitate de primar a municipiului Ploieşti şi ordonator principal de credite, cu încălcarea prevederilor legale, la instigarea lui Sebastian Ghiţă, a acordat clubului sportiv Asesoft Ploieşti, sponsorizat de acesta, o finanţare nerambursabilă suplimentară din bugetul local, în valoare de 1.500.000 de lei.
Pentru alocarea finanţării, Iulian Bădescu ar fi pretins şi primit de la Sebastian Ghiţă, prin intermediul unei societăţi comerciale controlate de afacerist un imobil în Ploiesti, în valoare de 1.041.600 de lei, sumă din care Bădescu a suportat doar 124.000 de lei, notează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu