Procesul lui Trump ar putea deschide cutia Pandorei în SUA. Alți președinți americani tremură

Donald Trump nu mai este președintele Statelor Unite ale Americii, dar republicanul va fi judecat de către Senat după ce a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților. Trump a fost acuzat de „incitare la insurecție”, ca urmare a evenimentelor din 6 decembrie.

Un important republican din Senatul SUA a avertizat sâmbătă că cel de-al doilea proces de impeachment împotriva fostului preşedinte republican Donald Trump ar putea duce la punerea sub acuzare a unor foşti preşedinţi democraţi dacă republicanii vor prelua controlul asupra Senatului peste doi ani, relatează Agerpres, care citează Reuters.

"Dacă este o idee bună să punem sub acuzare şi să judecăm foşti preşedinţi, ce spuneţi (de judecarea unor) foşti preşedinţi democraţi atunci când republicanii vor obţine majoritatea în 2022? Gândiţi-vă la asta şi haideţi să facem ce este mai bine pentru ţară", a transmis senatorul John Cornyn, de 19 ani în Senatul SUA, într-o postare pe Twitter adresată liderului majorităţii democrate din camera superioară a Congresului american, Chuck Schumer.

Trump a devenit luna aceasta primul preşedinte american supus de două ori procedurii de impeachment, după ce Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, cu sprijinul a 10 republicani, a votat pentru punerea lui sub acuzare pentru incitare la insurecţie, ca urmare a discursului său înflăcărat din 6 ianuarie adresat susţinătorilor săi, cu puţin timp înainte ca aceştia să lanseze un asalt asupra Capitoliului din Washington.

Schumer, care a devenit lider al majorităţii democrate din Senat în această săptămână, a declarat vineri că procesul de destituire a lui Donald Trump va începe în a doua săptămână din februarie în Senat, după transmiterea actului de punere sub acuzare a fostului preşedinte la începutul săptămânii viitoare. Acest program va permite camerei superioare a Congresului SUA să confirme până atunci nominalizările preşedintelui Joe Biden pentru administraţia sa şi să se ocupe de un plan uriaş de ajutoare economice pentru a remedia criza provocată de coronavirus, a explicat Schumer. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel