Italia are prima insulă fără COVID-19.
Italia are prima insulă fără COVID-19, după ce a terminat vaccinarea în masă. Campania de vaccinare a durat doar patru zile.
Procida, o insulă mică din Golful Napoli, devine prima insulă din Italia COVID-free, după ce au fost vaccinate 6.115 persoane din 7.500.
Campania de vaccinare în masă a durat patru zile, de miercuri, 28 aprilie, până sâmbătă, 1 mai.
„Suntem prima insulă care a obținut acest rezultat, dar și prima municipalitate de dimensiuni decente”, declară, conform La Stampa, primarul Dino Ambrosino.
De miercuri până sâmbătă, întreaga populație din Procida care nu fusese încă vaccinată a fost chemată la un centru: miercuri au fost invitați cei care au peste 50 de ani, joi cetățenii cu vârste între 40 și 49 de ani, vineri cei cu vârste între 30-39, iar sâmbătă tinerii între 18 și 29 de ani, citează Mediafax.
Vaccinarea a continuat duminică, 2 mai, cu administrarea de vaccinuri la tineri peste 16 ani sau a rapelului.
Primarul spune că totul a fost posibil datorită unei excelente munci de echipă.
Procida este o insulă mică din Golful Napoli și este deservită de feriboturi frecvente din Napoli și Ischia. Insula va fi Capitala italiană a culturii în anul 2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News