Patru membri ai Secţiei pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii i-au solicitat preşedintelui CSM, Lia Savonea, întreaga documentaţie care a stat la baza discutării proiectului de modificare a Legii ANI, susţinând că nu au avut acces la şedinţa în care acesta a fost dezbătut.
'Având în vedere dezbaterile publice generate de iniţiativa Consiliului Superior al Magistraturii de modificare a Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, Secţia pentru procurori face următoarele precizări: În data de 04.10.2019, patru membri ai Secţiei au solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii întreaga documentaţie care a stat la baza lucrării având acest obiect, inclusiv actele în care s-au consemnat opiniile minoritare formulate în legătură cu modificările care au generat îngrijorare în rândul opiniei publice şi al magistraţilor. Facem precizarea că o parte a membrilor Secţiei pentru procurori nu a participat la şedinţa Comisiei nr.1 din data de 03.07.2019, dată în care au fost dezbătute aceste modificări, nefiind accesibilă nici ulterior forma care ar fi fost transmisă Comisiei juridice a Senatului României', se arată într-un comunicat al secţiei.
Săptămâna trecută, două asociaţii ale magistraţilor - Forumul Judecătorilor din România şi Iniţiativa pentru Justiţie - au solicitat demisia preşedintelui CSM, Lia Savonea, pe care o acuză că ar fi propus 'în secret' modificarea Legii de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate. Magistraţii sunt nemulţumiţi că nu au fost consultaţi prin intermediul adunărilor generale ale instanţelor sau Parchetelor, în legătură cu acest proiect. Începând cu luna mai, CSM a iniţiat o lucrare având ca obiect modificarea Legii de funcţionare şi organizare a ANI, finalizată la data de 3 iulie, în cadrul Comisiei nr.1 - comună 'Legislaţie şi cooperare interinstituţională'. Una dintre propunerile dezbătute la CSM prevede ca venitul soţului sau soţiei persoanei care depune declaraţia de avere să fie anonimizat, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu