Doi procurori au fost eliberaţi din funcţie.
Decrete semnate de Preşedintele României, Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 10 august 2021, următoarele decrete:
* Decret privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud a doamnei Ionelia Pop - pensionare;
* Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a domnului Andrei Sandu Hosu, procuror şef Secţie urmărire penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin - pensionare, informează Administraţia Prezidenţială.
În altă ordine de idei, reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că raportul publicat de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi şi că se va implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice.
"Raportul publicat astăzi de ONU cu privire la schimbările climatice trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi! Magnitudinea, precum şi ritmul accelerat în care au loc schimbările climatice cauzate de acţiunea umană nu ne permit să mai amânăm decizii şi măsuri care să reducă efectele dramatice ale acestora", a scris Iohannis pe Facebook.
El a adăugat că trebuie acţionat ferm, coordonat la nivel naţional, european şi internaţional, pentru a implementa politici publice adecvate.
"Mă voi implica activ în procesele care vizează rezolvarea crizei climatice. Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să protejăm mediul înconjurător pentru sănătatea noastră şi a generaţiilor viitoare", a mai scris şeful statului.
Cu mai puţin de trei luni înaintea Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, constatările experţilor în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, prezentate într-un raport dat luni publicităţii, arată că oamenii sunt indiscutabil responsabili pentru dereglările climatice şi nu au altă soluţie în afara reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, dacă vor să limiteze efectele negative, potrivit AFP.
Acest raport de evaluare, primul după şapte ani, adoptat vineri de 195 de ţări, trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist la cel mai pesimist.
În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de 1,5 grade Celsius în comparaţie cu epoca industrială în jurul anului 2030, cu zece ani mai devreme decât estimarea anterioară, din 2018.
Apoi, până în 2050, creşterea va depăşi acest prag - unul dintre limitele-cheie stabilit prin Acordul de la Paris -, chiar dacă umanitatea va reuşi să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News