Procuratura Federală din Elveţia a decis să deschidă o investigaţie cu privire la preluarea, sprijinită de către statul elveţian, a băncii Credit Suisse de către rivala mai mare UBS Group, informează cotidianul Financial Times.
'Biroul procurorului federal vrea să îşi îndeplinească în mod activ misiunea şi responsabilitatea de a contribui la un centru financiar curat în Elveţia şi a pus la punct această monitorizare pentru a lua imediat acţiuni dacă vor exista situaţii care au legătură cu domeniul său de activitate', a informat Procuratura din Berna.
În urmă cu două săptămâni, UBS a acceptat să preia rivala Credit Suisse pentru trei miliarde de franci elveţieni (3,3 miliarde de dolari), în cadrul unei tranzacţii puse la punct de Guvernul elveţian, Banca Naţională şi Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare în ideea de a evita o prăbuşire a sistemului financiar elveţian.
Potrivit procurorului Stefan Blattler, există 'numeroase aspecte ale unor evenimente din jurul Credit Suisse' care justifică o investigaţie şi care trebuie să fie analizate pentru a 'identifica orice infracţiune care ar putea fi de competenţa procurorului'. Căsătoria forţată a Credit Suisse cu UBS a provocat numeroase critici în Elveţia, partidele politice au cerut organizarea unei sesiuni speciale a Parlamentului în cursul acestei luni la care ar urma să fie supusă votului înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă.
De asemenea, sondajele de opinie arată că peste trei sferturi din elveţieni se opun acestei tranzacţii care va da naştere unui gigant financiar cu active de aproximativ 1.600 de miliarde de dolari şi peste 120.000 de angajaţi la nivel mondial.
Autorităţile elveţiene insistă că având în vedere urgenţa cu care se derulau lucrurile nu au avut de ales. Credit Suisse a înregistrat o deteriorare dramatică a capacităţii sale de a accesa lichiditate în zilele de dinaintea cumpărării de către UBS. Potrivit ministrului elveţian de Finanţe, Karin Keller-Sutter, o preluare de către stat a Credit Suisse, sau un proces de lichidare controlată nu erau alternative viabile având în vedere riscurile financiare inacceptabile pe care le-ar fi creat pentru contribuabili.
Acţionarii Credit Suisse, care nu vor primi decât 76 de centime pentru fiecare acţiune pe care o deţin la Credit Suisse, urmează să se reunească marţi la Zurich pentru Adunarea generală a băncii. Ulterior, acţionarii UBS se vor reuni şi ei, tot la Zurich. Fuziunea UBS/Credit Suisse se va face fără aprobarea acţionarilor, autorităţile eliminând obligaţia de a-i consulta pe acţionari în numele interesului superior al stabilităţii pieţei financiare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu