Magistrații ar putea să primească bani de la stat pentru plata ratelor la apartament.
Agitație în CSM după ce procurorii au observat că în proiectul legilor justiției trimis spre avizare din partea Ministerului Justiției, ministrul a uitat să adauge o prevedere obligatorie privind plata ratelor la bănci pentru procurori, judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Cei care au inițiat această propunere au fost o serie de parlamentari PNL. Potrivit proiectului magistrații ar putea folosi banii pe care îi primesc lunar pentru plata chiriei pentru a-și achita ratele la bănci pentru cumpărarea unei locuințe.
Motivul invocat de inițiatorul legii este legat de faptul că ”independența justiției presupune și asigurarea tuturor condițiilor necesare magistraților pentru ca aceștia să-și poată desfășura activitatea la cel mai ridicat grad de profesionalism și independență”, conform România TV.
Ministerul Justiției alocă astfel sume considerabile de bani având în vedere că numărul locuințelor de serviciu este limitat comparativ cu persoanele care se încadrează în această prevedere a legii. Asta înseamnă că judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, care îndeplinesc condițiile de acordare a compensației lunare pentru chirie și care contractează un credit ipotecar sau imobiliar destinat achiziționării unei locuințe, beneficiază de această compensație lunară pentru chirie pe o perioadă ce nu poate depăși durata de derulare a creditului respectiv pentru plata ratei sau a unei fracțiuni din rata aferentă creditului. Cei care primesc acum chirie, primesc aproximativ 500-600 de euro, bani care s-ar putea transforma în plata ratei imobiliare.
Citește și:
"Ministrul Justiţiei a propus ca procurorii din cadrul Parchetului General şi din cadrul structurilor specializate, inclusiv cele teritoriale care au activat cinci ani, la ieşirea la pensie să intre în avocatură sau notariat fără examen sau concurs. O asemenea prevedere era doar pentru judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ori nu văd cum ar fi posibil. Şi, mai mult decât atât, spune "şi membrii CSM judecători şi procurori". Ceilalţi doi nu. Eu sunt avocat definitiv cu vechime mare în barou, cu drept de predare la ICCJ şi CCR de 16-17 ani. Nu am nevoie de o asemenea prevedere, dar de principiu... Adică, nişte chestiuni din astea de dezechilibru", a spus Victor Alistar, la DCNews TV.
"Propunerea este să se adopte amendamentul în care rămâne doar pentru judecătorii Înaltei Curți de Casație si Justitie și pentru membrii CMS", a mai spus acesta.
Comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei se reuneşte în şedinţă miercuri pentru dezbaterile pe articole. Şedinţa trebuia să aibă loc luni, dar preşedintele comisiei, Gabriel Andronache, a anunţat că Opoziţia a solicitat mai mult timp pentru studierea amendamentelor.
"Am decis amânarea cu două zile a începerii dezbaterilor pe articole, luând în considerare solicitarea colegilor din Opoziţie cu privire la acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele pe legi. De asemenea, Ministerul Justiţiei este de acord cu o dezbatere consolidată asupra textelor de lege în raport cu care s-au formulat observaţii", a transmis el într-un comunicat de presă.
Comisia este sesizată cu cele trei proiecte trimise în procedură parlamentară de către Guvern, respectiv: statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, legea Consiliului Superior al Magistraturii.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News