Un al şaptelea procuror a cerut încetarea activităţii la DNA, solicitare aprobată, miercuri, de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Secţiei pentru procurori a CSM s-a aflat solicitarea formulată de procurorul Amaryl Sabău, de încetare a activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi continuare a activităţii la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti sau la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Secţia pentru procurori a admis solicitarea acesteia şi a decis încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie începând cu 1 iulie şi revenirea la Parchetul Tribunalului Bucureşti.
Amaryl Sabău este al şaptelea procuror care a cerut, în ultima perioadă, încetarea activităţii la DNA.
La sfârşitul lunii iunie, alţi şase procurori au cerut încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie şi continuarea activităţii la o altă unitate de parchet, iar Secţia pentru procurori a CSM a aprobat solicitările în cazul a trei dintre ei.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News