Procurorul General al PÎCCJ, întâlnire cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii la București

FOTO: PICCJ
FOTO: PICCJ

Procurorul General al PÎCCJ, Alex Florența, a primit azi, la sediul instituției, vizita doamnei Kathleen Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România.

 

Discuțiile au vizat problemele actuale cu care se confruntă sistemul judiciar, precum și măsurile care se iau de către Ministerul Public pentru eficientizarea activității.

Totodată, Procurorul General a solicitat sprijin din partea instituțiilor americane de law-enforcement pentru organizarea unor sesiuni de training în zonele prioritare de acțiune ale Ministerului Public.  Pe aceeași direcție a eficientizării activității de urmărire penală,  șeful PÎCCJ a subliniat necesitatea unui suport pentru realizarea de metodologii de lucru la nivelul parchetelor în ceea ce privește investigarea infracțiunilor cu un înalt grad de specializare.

La întrevedere a participat și domnul consilier Peter Halpern din partea Ambasadei SUA, precum și procurorul șef al Serviciului de cooperare judiciară internațională, relații internaționale și programe din cadrul PÎCCJ, doamna Nadina-Magdalena Spînu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel