Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, a explicat prezența procurorului militar Pîrlog Bogdan lângă centrul de comandă, în timpul protestului din 10 august. Imaginile au apărut în presă, după ce televiziunea Digi24 le-a dat publicității.
"Am fost acolo pe toată desfăşurarea misiunii, în Piaţa Victoriei. Da, a fost prezent, a stat de vorbă cu echipa, dar asta nu înseamnă că avea atribuţii sau că făcea parte din acel punct de comandă.
Nu avea atribuţii decizionale cu privire la activităţile instituţiei. A discutat cu comandantul acţiunii, cu reprezentanţii celorlalte autorităţi şi inclusiv cu o parte din comandanţii elementelor de dispozitiv.
Participarea dânsului a avut loc de la ora 17:04, în zona dispozitivelor, alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei. Eu nu am fost în prezenţa domnului procuror (...) Intervalul în care domnul Pîrlog s-a aflat în piaţă a fost 17:00 - 04:00, până în momentul în care toată activitatea noastră acolo s-a încheiat", a declarat Georgian Enache, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News