Producția de țiței majorată. Rusia și Arabia Saudită, mutare: Prețul carburanților va scădea

 Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi producătorii de ţiţei din afara cartelului ar putea ajunge la un acord privind majorarea graduală a producţiei de la 1 iulie, a anunţat ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, după discuţii cu omologul său din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, transmite Reuters. 

Săptămâna viitoare va avea loc la Viena o reuniune a OPEC şi a producătorilor de ţiţei din afara cartelului, unde ar urma să se decidă dacă acordul privind reducerea producţiei va trebui ajustat pentru a ţine sub control preţul barilului de ţiţei, care săptămâna trecută a depăşit 80 de dolari. 

Arabia Saudită şi Rusia, arhitecţii acordului prin care OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) din ianuarie 2017, au indicat acum că vor o majorare a producţiei. 

Se va ieși din acord. Prețul carburanților vor scădea 

Alexander Novak a declarat, după întâlnirea de la Moscova cu Khalid al-Falih, că ambele ţări sprijină "în principiu" o ieşire graduală din acest acord. 

"La modul general sprijinim asta, dar, în mod specific, vom discuta la reuniunea de la Viena". Una dintre opţiuni implică majorarea graduală a producţiei cu 1,5 milioane de barili pe zi începând de la 1 iulie, a explicat Novak. Acesta a adăugat: "Evident, ieşirea trebuie să fie graduală, trebuie să analizăm problemele din fiecare ţară". 

Preţul barilului de ţiţei, care a scăzut sub 30 de dolari în 2016, a urcat în mai peste 80 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2014. 

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna august a scăzut joi cu 0,80 dolari, ajungând la închidere la valoarea de 75,94 dolari.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel