Producătorii de medicamente îi cer lui Dacian Cioloș să abroge Hotărârea de Guvern privind metodologia de calcul al prețului medicamentelor. Aceștia susțin că actuala meteodologie de calcul are efecte negative asupra producătorilor și asupra pacienților.
”Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) si Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) cer Guvernului abrogarea imediata a Hotararii de Guvern privind metodologia de calcul al preturilor medicamentelor. Cele doua organizatii fac un apel catre Prim-Ministrul Dacian Ciolos de a interveni imediat pentru retragerea acestui act normativ, care a fost adoptat intr-o forma ce va avea efecte negative majore asupra pacientilor si producatorilor deopotriva”, se arată într-un comunicat de presă.
Producătorii de medicamente spun că actuala metodologie nu este nouă, ci este o varinată modificată a celei vechi. În acest context, spune aceștia, unele medicamente vor dispărea de pe piață.
”Ceea ce a fost prezentat ca o noua metodologie nu este decat o varianta modificata a vechii metodologii, care pastreaza o dubla referentiere pentru generice (si 65% din pretul inovatorului si cel mai mic pret din 12 tari de referinta) si reduce pretul medicamentelor iesite de sub patent sub minimul european. Prin urmare, mii de medicamante ajung sa aiba in Romania preturi sub nivelul de sustenabilitate, ceea ce va face ca aceste medicamente sa dispara de pe piata”, mai spus producătorii.
Cele mai ieftine medicamente vor fi mai scumpe
Producătorii de medicamente spun că medicamentele cu prețul de sub 30 de lei se vor scumpi.
”In cadrul dezbaterii publice, toti reprezentantii industriei si ai pacientilor au avertizat reprezentantii Ministerul Sanatatii asupra acestui lucru, dar acestia nu au luat in considerare niciuna dintre modificarile transmise. Mai mult, textul publicat introduce modificari fundamentale in sistemul de calcul al pretului, care nu au facut obiectul dezbaterii publice. Astfel, ceea ce s-a prezentat ca o actiune de ieftinire a medicamentelor va duce, de fapt, la scumpirea in farmacie a celor mai ieftine medicamente, cele sub 30 de lei, prin pastrarea pretului de producator si cresterea cotelor de adaos de distributie si farmacie. Conform calculelor producatorilor, aplicarea acestor cote de adaos va face ca preturile sa creasca la 3.536 medicamente din totalul de 5430 medicamente din catalogul national, insemnand cresteri de pret la peste 60% din toate medicamentele aflate in comert. Astfel ca pacientii vor plati mai multi bani din buzunar pentru medicamente uzuale, iar CNAS va deconta sume mult mai mari, pe care apoi le va descarca catre producatori sub forma taxei clawback”, se mai arată în comunicatul de presă.
”Aceasta politica, aplicata si pana acum, de a impune preturi nesustenabile la medicamente concomitent cu aplicarea unei taxe clawback impovaratoare, s-a dovedit falimentara, iar noua metodologie nu face decat sa o continue si sa agraveze criza disparitiei medicamentelor„, mai spun producătorii.
Ministerul Sănătății, acuzat că nu comunică
”Ministerul Sanatatii a intervenit astazi propunand o alta modificare a cotelor de adaos, din nou fara nicio discutie cu producatorii de medicamente. Modificarea unui act normativ la doar o saptamana dupa ce a fost adoptat nu este decat dovada unei lipse de profesionalism care poate avea efecte catastrofale, in principal asupra pacientilor.
ARPIM si APMGR considera inacceptabila lipsa totala de dialog si ignorarea permanenta a pozitiei partenerilor sociali in elaborarea actelor normative. In consecinta, cele doua organizatii cer Prim-Ministrului Dacian Ciolos abrogarea Hotararii de Guvern nr. 800/2016 si reluarea imediata a procesului de elaborare a unei noi metodologii de calcul al pretului medicamentelor, in conformitate cu angajamentele de profesionalism si transparenta pe care guvernul sau si le-a asumat. Consideram ca este nevoie de elaborarea unei politici coerente a medicamentului care sa ia in considerare nu numai masurile administrative legate de pret, ci si politicile fiscale, asigurarea finantarii si accesul la tratamente de ultima generatie”, se mai arată în comunicatul de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu