Producătorul francez de ciment Lafarge, bănuit că a subvenţionat, indirect, grupurile armate din Siria pentru a menţine deschisă o fabrică de ciment de acolo, este audiat joi de justiţia franceză în calitate de persoană juridică în vederea unei eventuale puneri sub acuzare, au declarat pentru AFP surse din apropierea acestui dosar.
După ce opt foşti manageri, inclusiv Bruno Lafont, fostul director general de la Lafarge în perioada 2007 - 2015, au fost inculpaţi deja în acest dosar, în prezent judecătorii audiază societatea Lafarge SA, care deţine 98% din acţiunile filiale siriene Lafarge Cement Syria.
Potrivit mai multor surse, magistraţii intenţionează să decidă eventuala inculpare a producătorului de ciment în calitate de persoană juridică pentru "complicitate la crime împotriva umanităţii", "finanţarea unei organizaţii teroriste" şi "punerea, deliberată, în pericol a vieţii salariaţilor".
Grupul francez Lafarge, care în 2015 a fuzionat cu rivalul Holcim, este bănuit că în perioada 2011-2015 a plătit sume în valoare totală de 13 milioane de euro grupurilor armate din Siria, în special grupării Statul Islamic, pentru a putea menţine în funcţiune fabrica sa de la Jalabiya.
Compania, prezentă și în România
LafargeHolcim, companie creată în 2015 în urma fuziunii dintre grupul francez Lafarge şi cel elveţian Holcim, este prezentă şi pe piaţa din România. Holcim a intrat pe piaţa locală în anul 1997, iar în prezent deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.
Tot în România, Lafarge produce, de peste 15 ani, materiale de construcţii şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News