Producția industrială a României, în scădere

Energie
Energie

Producţia industrială (serie brută) a României a scăzut cu 2,2% în primele 11 luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 2018, și cu 3,3% ca serie ajustată sezonier, arată datele publicate miercuri de INS. În noiembrie 2019, producția industrială a scăzut cu 2,8% față de octombrie 2019.

În perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, comparativ cu aceeași perioadă din 2018, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 2,2% ca efect al scăderilor înregistrate în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-3,7%), industria extractivă (-2,7%) și industria prelucrătoare (-1,9%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate producția industrial a scăzut cu 3,3% în contextul în care producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 3,6%, industria extractivă cu 2,7% și industria prelucrătoare cu 2,3%.

În luna noiembrie 2019, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică faţă de luna precedentă (octombrie) cu 2,8% ca urmare a scăderilor industriei prelucrătoare (-4,1%) și industriei extractive (-3,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 7,1%.

Industria prelucrătoare a rămas la același nivel

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut faţă de luna precedentă cu 0,2%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria extractivă (-1,8%) și de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-0,3%). Industria prelucrătoare a rămas la același nivel.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a fost mai mică cu 5,6%, din cauza scăderilor înregistrate în cele trei sectoare industriale: producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,5%), industria extractivă (-5,5%) și industria prelucrătoare (-5,0%).

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 7,7%, ca urmare a scăderilor producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (-9,1%), industriei extractive (-5,4%) și industriei prelucrătoare (-4,6%), citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel