Produse care credeai că se reciclează

reciclare
reciclare

În ziua de astăzi, din cauza stilului de viață și ritmului rapid în care trăim, am ajuns să folosim foarte multe obiecte, majoritatea de unică folosință, care considerăm că ne fac viața mai ușoară.

Însă foarte multe dintre ele nu sunt reciclabile, având un efect extrem de nociv asupra mediului. În acest articol găsești 14 obiecte care nu se reciclează. 

1. Pungile de cumpărături de plastic și folia de plastic stretch

Pungile sunt utilizate foarte frecvent în ziua de astăzi și, neputând fi reciclate, acestea reprezintă un adevărat pericol pentru mediul înconjurător. De aceea, recomandarea noastră este să le eviți pe cât posibil, înlocuind pungile de plastic cu cele reutilizabile. De asemenea, evită pe cât posibil folia de plastic stretch folosită în bucătărie . În schimb, folia de plastic transparentă, de la baxurile de apă, se poate recicla.

2. Paharele de iaurt, paharele de plastic de unică folosință (de apă, de bere) și paharele de ceai și cafea

Este foarte bine de știut că aceste tipuri de pahare, chiar dacă se întâmplă să aibă simbolul de reciclare pe ele, nu pot fi reciclate. Îți recomandăm să le eviți pe cât posibil, folosind propria cană termoizolantă și sticla de apă reutilizabilă din inox sau sticlă.

3. Pixurile de plastic

Acestea sunt foarte accesibile ca preț, fiind și ușor de procurat, însă nefiind reciclabile, îți sugerăm să le eviți și să le înlocuiești cu creionul sau stiloul.

4. Caserolele de plastic de unică folosință

Caserolele de plastic de unică folosință sunt extrem de comode și sunt folosite aproape zilnic în numeroase ipostaze, contribuind considerabil la poluarea mediului cu plastic. Sugestia noastră este să le înlocuiești cu recipiente reutilizabile din sticlă sau inox. Îți poți prepara prânzul de acasă și îl poți împacheta în propriile recipiente reutilizabile, iar dacă dorești să iei mâncarea la pachet de la restaurant, poți folosi, de asemenea, recipientul reutilizabil adus de acasă.

5. Cutia de pizza

În cazul cutiei de pizza, chiar dacă acesta este din carton, grăsimea se îmbibă în structura sa, făcând imposibilă reciclarea. Ca alternative, ai putea să prepari o pizza delicioasă acasă sau să o mănânci direct la restaurant.

6. Caserolele de polistiren de unică folosință

Polistirenul nu se reciclează și nici nu este biodegradabil. La fel ca în cazul caserolelor de plastic de unică folosință și caserolele de polistiren pot fi înlocuite cu recipiente reutilizabile de sticlă sau inox.

7. Periuțele de dinți de plastic

Periuțele de dinți din bambus sunt o bună alternativă pentru periuțele de dinți din plastic.

8. Bețișoarele de plastic pentru cafea

Fiind folosite foarte frecvent fără a putea fi reciclate, acestea își aduc contribuția în mare proporție la poluarea mediului. Obișnuindu-te să iei cu tine propriile tacâmuri reutilizabile, vei putea să refuzi aceste bețișoare când îți sunt oferite.

9. Paiele de plastic

Cu toții am văzut cel puțin o imagine cu efectele nocive ale acestora asupra animalelor acvatice. Știind că nu se pot recicla, te sfătuim să refuzi paiele de plastic de fiecare dată când îți sunt oferite și să ai cu tine una dintre alternativele ecologice ale acestora, cum ar fi paiele din bambus, sticlă, oțel sau hârtie.

10. Tacâmurile de unică folosință de plastic

Fiind nereciclabile, acestea ajung direct la groapa de gunoi sau sunt aruncate în natură unde rămân pentru sute de ani, poluând mediul. Recomandarea este să le refuzi pe cât posibil și să iei cu tine tacâmuri reutilizabile din inox, lemn sau chiar cele pe care le ai acasă.

11. Ambalajele produselor cosmetice cum ar fi rimelul, rujul și alte farduri

Acestea sunt foarte dificil de reciclat, motiv pentru care nu sunt acceptate la puntele de colectare sau centrele de reciclare. Ceea ce poți face este să verifici dacă marca aleasă are propriul program de reciclare și acceptă returnarea ambalajelor produselor cosmetice la magazinele de unde au fost cumpărate după consumarea acestora.

12. Șervețelele de bucătărie, prosoapele de hârtie și hârtia igienică

Motivul pentru care nu se pot recicla e acela că nu este posibil să se scoată reziduurile organice din aceste tipuri de hârtii, ele ajungând să contamineze întreaga hârtie ce ar fi reciclată împreună cu acestea. De aceea, după folosire, le poți arunca la coșul de gunoi menajer, ideal fiind reducerea cantității folosite.

13. Farfuriile, cănile și paharele ceramice

Chiar dacă în mod normal ceramica poate fi reciclată, cele mai multe puncte de colectare și reciclare nu vor accepta cănile, farfuriile și paharele ceramice, deoarece ele pot contamina restul de sticlă ce urmează a fi reciclată. Ca alternativă, le poți folosi pentru plantele din casă sau grădină sau le poți arunca la coșul de gunoi menajer.

14. Geamurile și oglinzile

Fiind tratate cu substanțe chimice, aceste tipuri de sticlă nu pot fi reciclate împreună cu sticla necontaminată, deoarece ar face ca întreaga cantitate ce a trecut prin procesul de reciclare să nu poată fi folosită. Dacă oglinda nu este spartă, recomandarea este să o donezi, iar, dacă este, o poți arunca la coșul de gunoi menajer, învelită în hârtie pentru a evita ca persoanele care vor ridica gunoiul să se rănească, conform Hartareclicării.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel