EXCLUSIV  Produsele alimentare, mai scumpe. Adrian Câciu: Vorbim de securitatea alimentară a populaţiei

Economistul Adrian Câciu a explicat în exclusivitate pentru DC NEWS la ce ar trebui să se aştepte românii după ce INS a anunţat scumpiri 

INS a anunţat scumpiri la mai multe produse alimentare. Astfel, fasolea s-a scumpit cu 18%, citricele cu 16%, fructele cu 11%, făina cu 7%, şi carnea de porc cu 4%. 

"Nu discutăm în momentul ăsta de o criză, nici de preţuri, nici alimentară. Discutăm de semnale puternice că producţia scade, pentru că investiţiile nu sunt cele care trebuie. Sprijinul acordat producţiei interne s-a redus şi, evident, în contextul acesta, toate costurile suplimentare se duc în preţuri mai mari. 

Populaţia ar trebui să se aştepte la un preţ ceva mai mare în farfurie pentru tot ce înseamnă produse agroalimentare. Sperăm ca după iarnă, sau chiar şi în timpul iernii, să se intervină cu stimuli ceva mai mari. Pentru că noi avem costuri foarte mari de producţie. Pe de altă parte, nici nu avem producţiile care să ne favorizeze necesarul de consum pentru iarnă, aşa că depindem de importuri. Dacă producţiile din alte state sunt bune, preţurile sunt mai mici. În caz contrar, sunt mai mari.", a explicat Adrian Câciu pentru DC NEWS. 

Investiţiile de care avem nevoie. "Este vorba despre securitatea alimentară a populaţiei"

"România trebuie neapărat să intre cu stimularea economiei agrare, indiferent de constrângerile care sunt la nivelul bugetului de stat. Este o zonă în care avem potenţial şi este vorba despre securitatea alimentară a populaţiei. 

Investiţiile în irigaţii, în spaţii protejate, în sere, ne-ar ajuta. România la momentul '89 era un mare exportator de legume proaspete pentru că avea 10.000 de hectare de sere. Acum avem sub 150 de hectare, e o diferenţă uriaşă. Pe de altă parte, avem nevoie şi de investiţii în industria alimentară, care să ne permită să nu mai importăm", a mai spus economistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel