Produsele ecologice castiga teren in agricultura romaneasca

Astazi, 24 octombrie, la Centrul de Presa al ROMEXPO a avut loc conferinta de presa cu ocazia organizarii celei de a 18-a editii a INDAGRA - Targ international de produse si echipamente in domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii si zootehniei.

In cadrul conferintei au luat cuvantul:

- Domnul Virgil Laurentiu Gaman – Secretar General, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

- Domnul Vasile Bacila – Director General, Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproducere in Zootehnie

- Domnul Marian Cioceanu – Presedinte, Asociatia Operatorilor din Agricultura Ecologica, BIO-ROMANIA

- Doamna Mariana Suciu – Director General ROMEXPO S.A

Importanta agriculturii pentru economia romaneasca a fost un fapt recunoscut de catre toti cei prezenti iar INDAGRA este o manifestare ce vine sa sublinieze tocmai acest lucru: “Targul INDAGRA a cunoscut o crestere spectaculoasa in ultimii ani ceea ce reflecta interesul agentilor economici pentru acest domeniu cu un foarte mare potential. Este cel mai important eveniment agricol al anului cu un grad foarte mare de internationalizare” declara Mariana Suciu, Director General ROMEXPO S.A

Sprijinit puternic de catre ministerul de resort, prin intermediul conferintelor organizate in cadrul targului “fermierii sunt informati cu privire la intocmirea documentelor pentru accesarea programelor cu finantare europeana”, adauga Virgil Laurentiu Gaman, Secretar General, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

In ceea ce priveste domeniul zootehnic acesta va fi “cel mai atractiv sector al INDAGRA. Vom incerca sa prezentam animale de mare valoare zootehnica si exemplare rare. Ca si atractii, va pot spune ca una dintre asociatiile participante va lansa un produs lactat propriu in cadrul acestui eveniment, vom organiza plimbari cu caleasca, va fi o licitatie cu strigare a animalelor prezentate in expozitie iar dintre concursuri pot mentiona acum – Tanarul apicultor”, a spus Vasile Bacila, Director General, Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproducere in Zootehnie.

Mutand centrul de interes spre agricultura ecologica, Marian Cioceanu, Presedinte al Asociatiei Operatorilor din Agricultura Ecologica, BIO-ROMANIA a mentionat ca “acest domeniu a avut o crestere foarte mare in ultimii doi ani, numai in anul 2012 fiind inregistrati 26.000 de fermieri in agricultura ecologica. Avem planuri mari in acest domeniu si incercam sa realizam un targ foarte mare dedicat agriculturii ecologice. Consider ca potentialul este enorm, avem o cerere mare la export iar necesarul de alimente sanatoase pentru copiii nostri este unul ridicat”.

Targul international de produse si echipamente in domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii si zootehniei – INDAGRA va avea loc in perioada 30 octombrie – 3 noiembrie la ROMEXPO si va reuni peste 430 de companii din Romania si alte 21 de tari pe o suprafata expozitionala de peste 30.000 de metri patrati.

In aceeasi perioada cu INDAGRA, venind in completarea tematicii targului, la ROMEXPO vor mai avea loc alte patru manifestari expozitionale: INDAGRA FOOD - Targ international pentru industria alimentara, ALL - PACK – Expozitie internationala pentru ambalaje, materiale, masini si echipamente specifice, EXPO DRINK & WINE – Targ de vinuri, bauturi alcoolice si non-alcoolice, AUTOEXPOTEHNICA – Expozitie internationala de componente auto si Targul de Produse Traditionale, evenimente ce reunesc peste 250 de firme din tara si din strainatate.

Programul de vizitare al expozitiilor este:

30 octombrie – 2 noiembrie: intre orele 10.00 si 18.00

3 noiembrie: intre orele 10.00 si 16.00

Pretul unui bilet de acces este de 15 lei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel