Prof dr Adrian Covic, șeful Programului de Transplant Renal de la Iași, este invitatul de luni, 3 iunie, al Academiei de Sănătate, emisiune ce va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical. Invitatul academicianului Irinel Popescu va explica, printre altele, cum sunt alocați rinichii prelevanți de la donatori și în ce stadiu este Programul Național de Transplant Renal în România.
Prof dr Adrian Covic este medic primar medicină internă, medic primar nefrologie, doctor în Științe Medicale, Șeful Clinicii de Nefrologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa" din Iași și șeful Secției de Boli Renale și Transplant Renal de la Institutul „C. I. Parhon" Iași.
„Domnul profesor este membru propus în noua componență a Consiliului Științific al Agenției Naționale de Transplant și este șeful Programului de Transplant Renal de la Iași", explică acad.prof.dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Ca director regional al Programului de Transplant Renal, profesorului dr. Adrian Civic îi revine coordonarea întregului program și, bineînțeles, el poartă și răspunderea rezultatelor acestuia.
„De aceea, responsabilitatea domniei sale nu este numai a nefrologului implicat în programul de transplant ci a rezultatelor globale ale acestui program", a explicat prezentatorul.
Vom afla de la invitatul profesorului Irinel Popescu cum funcționează Programul Național de Transplant Renal în România, cum este împărțit el regional, cum se face alocarea rinichilor și în funcție de ce criterii sunt aleși pacienții care îi vor primi, dar și cum ar trebui să funcționeze acest program național, dat fiind faptul că perioada de pionierat din transplantul românesc a fost depășită.
Emisiunea Academia de Sănătate de luni, 3 iunie, va fi transmisă simultan, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical. Ulterior, ea va putea fi urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu