Prof.dr. Adrian Streinu-Cercel va explica luni, 19 august 2019, de la ora 11.00, într-o ediție de excepție a emisiunii Academia de Sănătate, care este pericolul dat de Ebola pentru România. În această primă parte a interviului, care va fi transmisă simultan, de DC News și DC Medical, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale celor două publicații, vom afla cum ar reacționa autoritățile române dacă ar fi puse în fața unui asemenea caz.
Prof.dr. Adrian Streinu- Cercel, reputat medic infecționist, vine luni, 19 august, la Academia de Sănătate. Cunoscutul specialist în boli infecțioase, dr. Adrian Streinu- Cercel este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" din București și director general a Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.
Este prima parte a acestui nou interviu acordat Academiei de Sănătate, iar de data aceasta subiectul va fi Ebola, o cumplită boală care face ravagii în acest moment în țări din Africa.
Cunoscutul infecționist va explica ce este boala, cum se transmite ea și cum se manifestă, dar și ce tratamente și mijloace de prevenție există la ora actuală. Mai mult, el va vorbi despre cât de pregătită este România să facă față unui astfel de caz care ar putea foarte ușor veni pe calea aerului.
Emisiunea Academia de Sănătate de luni, 19 august, va fi transmisă de la ora 11.00, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale pe DC News și DC Medical.
Cea de-a doua parte a interviului, va fi transmisă, pe aceleași canale, luni, 26 august 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu