EXCLUSIV  Prof.dr. Daniel Coriu: În viitor, în hematologie se va renunța la citostatice

Hematologia este disciplina de la care au pornit, practic, tratamentele inovative în cancer, care se bazează pe „educarea” celulelor sistemului imunitar astfel încât să nu se lase păcălite de celulele canceroase și să le distrugă. Prof. dr. Daniel Coriu, a explicat, la emisiunea „Academia de Sănătate”, moderată de prof.dr. Irinel Popescu, că evoluția medicinei din ultimii ani va duce, în final, la renunțarea la citostatice și chimioterapie, cel puțin în hemato-oncolgie. Specialistul atrage atenția, totodată, că, din păcate, imunoterapiile foarte eficiente în unele cazuri sunt administrate pacienților mai târziu decât ar trebui.

Prof. dr. Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni și vicepreședinte al Societății Române de Hematologie, a explicat, la emisiunea „Academia de Sănătate", moderată de prof.dr. Irinel Popescu și transmisă de DCNews, că evoluția medicinei din ultimii ani va duce, în final, la renunțarea la tratamentul cu citostatice în hematologie.

„Avem foarte multe progrese moleculare și de asta mă gândeam și cred că în viitorul apropiat noi vom renunța complet la citostatice pentru că avem boli, cele mai multe progrese s-au făcut în mielom multiplu. La mielomul multiplu, putem spune că la ora actuală nu mai avem nevoie de chimioterapie. Cu excepția autotransplantului, când se folosește Melfalan-ul, în rest nu mai avem nevoie de chimioterapie. Folosim imunomodelatori, thalidomidă, lenalidomidă, pomalidomidă, folosim, de asemenea, anticorpi monoclonali, anti-CD 38, folosim inhibitori de proteaza, generația a I-a, generația a II-a. Sunt molecule fascinante care, prin mecanismul de acțiune, permit eficient, pentru că bineînțeles nu putem să vorbim despre vindecare, aici este frustrarea noastră, dar pacientul trăiește. Reușim să modificăm supraviețuirea mediană, de la 3 ani cât era acum vreo 10 ani, la 8 ani. Deci, este foarte important acest pas pentru noi", a explicat prof.dr. Daniel Coriu.

Imunoterapia, și mai eficientă dacă este acordată la momentul potrivit

La rându-i, prof.dr. Irinel Popescu a subliniat că „fascinant este mecanismul care stă la baza acțiunii lor, și spuneați și dumneavoastră, există tendința de a se renunța aproape complet, poate în viitor chiar complet la citostatice cu toate efectele lor toxice și uneori cu limitele lor în ceea ce privește eficiența, și a fi înlocuite cu medicamente care toate se adresează sistemului imun al organismului, pe care dumneavoastră, hematologii, îl cunoașteți atât de bine, pentru că ține de specialitatea dumneavoastră și pe diferite căi și sub diferite forme, până la urmă sistemul imun al organismului cred că este cel mai important". 

Prof.Dr. Daniel Coriu a dat și exemple de afecțiuni în care imunoterapia aproape că a triplat speranța de viață. Specialistul crede că dacă aceste tratamente ar fi aplicate din prima fază, atunci rezultatele ar fi și mai bune. 

„Cred că este cel mai important lucru. Când vorbim de leucemie acută, noi avem pacienți cu leucemie acută limfoblastică, care stau în remisiune completă ani de zile. Dar la un moment dat recad. Probabil aici cumva ar trebui să speculăm mai mult terapia imună. Din anumite motive nu foarte, mă rog, corecte, folosim aceste terapii la pacientul cu boală în recădere. Noi ar trebui să folosim această imunoterapie mai devreme. Când știm că există o clonă reziduală, pacientul este în remisiune completă, dar clona există acolo și poate să fie dormantă, 5 ani, 10 ani, dar recad, noi acolo ar trebui să intervenim mai devreme cu această imunoterapie".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel