Prof. dr. George Cristian Curcă, directorul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici", a fost invitat la DC News și DC Medical, la emisiunea „Dezbateri în sănătate“, unde a vorbit despre experții medico-legali și despre șoferii care nu își pot permite angajarea unui astfel de expert.
„Profesorul Minovici a creat instituția și orice altă instituție a statului îi adresează acesteia solicitări. Instituția desemnează un expert medico-legal și în felul acesta solicitarea capătă un răspuns, o finalitate cu cheltuiala minimă sau poate fără niciun fel de cheltuială. Experții medico-legali pot avea și activitate privată, astfel încât o persoană poate face o solicitare instituției prin intermediul organelor de justiție și, separat, poate să își angajeze experți medico-legali privați astfel încât, cele două coexista pentru o egalitate de arme.”, a spus profesorul.
„Dacă poliția oprește un șofer în trafic și îl descoperă, merge la IML, se iau probe, însă acesta nu are posibilitatea apelării la un expert independent pentru analiza acestor probe. Acesta fiind cel mai des întâlnit caz, mai sunt și altele: morți suspecte, moșteniri. Cum procedează?”, a întrebat Val Vâlcu.
„De la început, încă din 1900, profesorul Minovici a gândit o soluție pentru asta, care e valabilă și astăzi, o contradictorialitate, atât din interiorul sistemului medico-legal al acestui sistem public, cât și din exteriorul sistemului medico-legal. Contradictorialitate înseamnă posibilitatea de a contrazice concluziile care sunt elaborate în actele medico-legale care sunt finalizate, fie că privesc toxicologia, filiația, paternitatea, o culpă medicală sau o deficiență în acordarea asistenței medicale.
Cum a gândit asta? A gândit să promoveze constituirea unor comisii care să verifice actele medico-legale din interiorul sistemului medico-legal, adică a creat o procedură prin care în mod natural și legal, actele medico-legale sunt verificate înainte să părăsească instituția. Aceasta aduce o contradictorialitate din interiorul instituției. A doua contradictorialitate este din exteriorul instituției și aici sunt două posibilități și sunt toate funcționale de 125 de ani încoace.
O posibilitate o constituie expertul medico-legal, cel la care tocmai am făcut referire, cel pe care părțile și-l pot angaja privat pentru a verifica modul în care sunt întocmite actele medico-legale de către instituția publică.
A doua, care este și cea mai importantă contradictorialitate, este cea care revine organului de justiție însuși. Organul de justiție este cel care dispune, într-un sistem public precum suntem noi, expertizele care se solicită instituției publice de medicină legală. Același organ de justiție primind rezultatul acestora, după ce ele sunt finalizate și remise Ministerului Justiției sau Poliției, le analizează și pot, prin căi procedurale exprimate în codul de procedură penală, să solicite suplimente care să aducă clarificări, comisii care să verifice sau noi expertize medico-legale care să analizeze cazurile de la capăt.
Toate acestea vin ca să se creeze posibilități legale pentru ca o concluzie, indiferent cine face acea concluzie, să poată să fie supusă unei analize obiective.”, a spus Prof. dr. George Cristian Curcă.
VEZI ȘI: Prof. dr. George Cristian Curcă, despre înființarea unui laborator de genetică mitocondrială medico-legală: Ar fi singurul din România / video - https://www.dcnews.ro/dezbateri-in-sanatate-george-cristian-curca-despre-inml-la-cei-125-de-ani-de-la-infiintare_911539.html
INML, primul institut de acest fel din lume. Prof. dr. George Cristian Curcă: Mina Minovici și-a dat seama, în anii 1890, care sunt nevoile oamenilor / video - https://www.dcnews.ro/inml-primul-institut-de-acest-fel-din-lume-prof-dr-george-cristian-curca-mina-minovici-si-a-dat-seama-in-anii-1890-care-sunt-nevoile-oamenilor-video_911535.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu