Când spui Irinel Popescu spui excelență în medicină.
Astăzi, 22 aprilie, este ziua de naștere a marelui profesor Irinel Popescu, părintele transplantului hepatic din România.
Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu, medic primar Chirurgie Generală, este Coordonatorul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice din Spitalul Clinic SANADOR.
Este considerat părintele transplantului hepatic în România, realizând primele operații reușite la adult, cu ficat întreg, și la copil, cu fragment de ficat, în Centrul de Boli Digestive și Transplant Hepatic din Institutul Clinic Fundeni. A avut o contribuție esențială la construcția programului național de transplant de organe. Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu este inițiatorul chirurgiei robotice în România și un promotor important al acestui domeniu chirurgical.
Putea să profeseze oriunde în lume, dar a ales România. Orice țară ar fi vrut să-l aibă. Cunoștințele sale sunt fabuloase și nu, nu sunt cuvinte mari când vine vorba de marele profesor. Rezultatele sunt măsurabile.
Prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a făcut un stagiu de pregătire și în SUA. A ajuns acolo, prima dată, în 1991. Era mare lucru, în acele vremuri, să faci stagii de medicină în America, mai ales când veneai dintr-o țară comunistă. A mers acolo și a învățat operația de transplant hepatic. Pe vremea aceea, încă era un fel de science fiction. Unii credeau că transplantul hepatic este o absurditate, în sensul că nu se va putea face niciodată, dar lucrurile au stat diferit. S-a demonstrat că se poate face. În 1991, inițial, el a mers în SUA ca ceea ce se cheamă chirurg vizitator. A stat în America trei ani, acolo unde sistemul medical era performant și avea condiții foarte bune. Acolo era o medicină de vârf.
Medicul Irinel Popescu a efectuat stagii de pregătire postuniversitară în chirurgie hepatică şi transplant la: Spitalul „Charite" - Berlin, Germania (două săptămâni, în 1989), Spitalul Paul Brousse - Paris, Franţa (două luni, în 1990), Universitatea Pittsburgh - SUA (două luni, în 1991, şi alte şase luni în 1992), Spitalul Mount Sinai, New York, SUA (1992 - 1995). De asemenea, a efectuat schimburi de experienţă la: Universitatea Ludwig Maximilian Munchen; Universitatea Eppendorf Hamburg; Spitalul Groote Schur, Capetown (Africa de Sud); Spitalul Universitar Essen; Spitalul Palio Faliro, Atena; Spitalul Niguarda, Milano; Spitalul Gustave Roussy, Paris; Royal Infirmary, Edinburgh.
„Începutul istoriei transplantului a fost dificil. Primul transplant, efectuat în 1997, nu s-a soldat cu un succes. Pacientul a decedat a doua zi. Faptul că la un moment am avut succes vine după o perioadă de multă pregătire și alte astfel de operații. Să nu uităm că transplantul de ficat este cel mai greu tip de transplant din lume și de aceea, și la nivel internațional, succesul a venit mult mai greu decât în celelalte tipuri de transplant", ne-a spus Prof. Dr. Irinel Popescu.
Întrebat de ce transplantul hepatic este o operație spectaculoasă, Prof. Dr. Irinel Popescu a spus pentru DC News: „Pentru că o operație de transplant de ficat necesită o măiestrie chirurgicală deosebită și pentru că a extirpa un organ atât de voluminos și situat într-o regiune deloc ușor de abordat și a-l înlocui cu altul care să și înceapă să funcționeze sub ochii celor care asistă la operație... înseamnă ceva spectaculos".
Mulți ar spune că un astfel de om nu mai are nevoie de Dumnezeu. Sau pe mulți poate îi miră că un om atât de ancorat în realitate, atât de ancorat în știință, crede în Dumnezeu. Dar Irinel Popescu a vorbit mereu despre credință. De nenumărate ori, a realizat că uneori a fost mâna lui Dumnezeu care l-a ajutat în drumul său medical. Profesorul a spus că mâna divinității este peste tot, iar acest lucru l-a simțit deseori în activitatea sa profesională. Deși multă vreme a crezut că între știință și religie este o incompatibilitate maximă, a descoperit mai târziu nu doar că nu există nicio incompatibilitate, ci și că una fără alta nu funcționează.
La mulți ani, Irinel Popescu!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu