EXCLUSIV  Prof. dr. Nicolae Hâncu, interviu: „Dacă respecți diabetul, te respectă și el. Dacă nu, te ruinează”

Prof. dr. Nicolae Hâncu, reputat expert în diabetologie, subliniază importanța tratării corecte a diabetului, în cadrul interviului de la DC News, la emisiunea „Academia de Sănătate”, realizată de prof. dr. Irinel Popescu, președintele Academiei de Științe Medicale. 

Alegeri prezidentiale 2024

Despre persoana cu diabet care nu are complicații cardiovasculare, prof. dr. Nicolae Hâncu spune că este un om sănătos condiționat. Condiționat de tratamentul care i se prescrie și de respectarea acelui tratament, completează specialistul.

„Este un mare adevăr și un trist adevăr în momentul de față, acela că aderența la programul de tratament al diabetului zaharat este extrem de redusă. Ceea ce pe de o parte favorizează apariția complicațiilor cardiovasculare, pentru că dacă nu urmezi tratamentul medicului, ești expus tot timpul la valori crescute ale glicemiei, ale colesterolului, ale tensiunii arteriale. Dacă nu ții un regim alimentar, ești în continuare supraponderal sau obez și mai ales fumezi, ei bine, toate acestea nu fac decât să limiteze foarte mult succesul terapeutic”, semnalează prof. dr. Nicolae Hâncu, membru al Academiei Române. 

Diabetul și complicațiile lui pot fi ținute sub control

Datele științifice arată că pot fi controlate atât diabetul zaharat, cât și complicațiile sale, cum ar fi afectarea oculară, afectarea rinichiului sau afectarea sistemului nervos periferic, plus complicațiile care sunt de domeniul cardiologiei: infarctul miocardic, sau complicațiile neurologice, care pot periclita viața pacienților. 

Toate acestea pot fi evitate dacă persoana cu diabet urmează sfaturile și programul de educație terapeutică în diabet, ne asigură prof. Hâncu. 

Autoobservația este foarte importantă. „Fiecare persoană cu diabet zaharat trebuie să dispună de un aparat de dozare a glicemiei. Pacientul însuși trebuie să-și facă glicemiile acasă, după un program stabilit de medicul specialist. În funcție de severitatea bolii, de tipul de tratament, se pot face două glicemii pe săptămână, de regulă joi și duminică, dimineața, înainte de mâncare. Sau se pot face 4-5 dozări de glicemie pe zi. Adică și înainte de mâncare, și după mâncare. Valorile respective trebuie învățate să fie interpretate corespunzător, tratamentul să fie adaptat chiar de persoana cu diabet. Medicul specialist învață pacientul cum să se autoobserve și cum să-și regleze singur tratamentul în cadrul anumitor limite”, explică prof. dr. Nicolae Hâncu.

Un alt aspect important este controlul picioarelor. Ele sunt locul în care se manifestă multe complicații ale diabetului zaharat, cu tipul de picior diabetic. Orice umflătură, orice durere, orice roșeață, orice leziune, orice unghie încarnată imediat să fie sesizată și să nu intervină persoana cu diabet. 

Mesajul principal al profesorului Hâncu este că diabetul zaharat este o boală care poate fi ținută sub control, dacă este depistată precoce și tratată corect, astfel încât persoana cu diabet zaharat poate să trăiască o viață fără să fie bolnavă.

În încheiere, prof. Hâncu s-a referit la marele actor Mircea Albulescu, care a avut diabet timp de 40 de ani, și care avea o butadă extraordinară: „Diabetului zaharat trebui să-i spui dumneavoastră, și nu bă!”. „Cu alte cuvinte dacă respecți diabetul, te respectă și el pe tine. Dacă nu, te ruinează, biologic vorbind”, conchide prof. dr. Nicolae Hâncu.

Urmărește dialogul integral în video:

Youtube video image

Vezi interviul complet aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel