Prof dr Ștefan Constantinescu, noul președinte al Federației Europene a Academiilor de Medicină (FEAM), este invitatul profesorului Irinel Popescu la ediția specială de luni, 2 august, de la ora 11.00, a emisiunii Academia de Sănătate. Emisiunea Academia de Sănătate a împlinit 4 ani de existență.
„Luni, 2 august, Academia de Sănătate va avea o ediție specială, prilejuită de împlinirea a patru ani de existență a acestei emisiuni, care începea în august 2017.
Încercăm cu această ocazie să facem o ediție specială și avem un invitat foarte special, pe domnul profesor doctor Ștefan Constantinescu, recent ales președinte Federației Europene a Academiilor de Medicină, așa-numitul FEAM, profesor la Universitatea Catolică din Louvain și coordonatorul Unității de cercetare în semnalizare și hematologie moleculară (Signal Transduction and Molecular Hematology) de la Ludwig Institute din Bruxelles.
El este, în același timp, profesor asociat la Universitatea Carol Davila din București, coordonator al activității de cercetare în mai multe institute de cercetare din București, în mod special aș aminti Institutul „Ștefan. S. Nicolau”, dar și centrul care se numește Personal Genetics, cu o activitate deosebită în genetica și biologia moleculară. Mai mult, se prefigurează o extensie a unității conduse de profesorul Constantinescu la celebra Universitate Oxford” a explicat prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Ce noutăți sunt în cercetarea medicală în Europa vom afla luni, 2 august, de la ora 11.00, cu reluare de la ora 19.00, la o nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate, care va fi transmisă simultan pe paginile de Facebook și conturile de Youtube ale DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News